Județul Gorj este promovat în aceste zile la Târgul Internațional de Turism organizat la Niš, unul dintre cele mai importante evenimente de profil din sudul Serbiei.
Participarea este asigurată de Consiliul Județean Gorj, prin instituțiile de cultură subordonate: Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Biblioteca Județeană „Christian Tell”, Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” și Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”.

Vizitatorii standului dedicat Gorjului au ocazia să descopere frumusețea turismului montan, autenticitatea tradițiilor locale și bogăția patrimoniului spiritual, reprezentat de mănăstirile din zonă.
Un punct central al promovării îl constituie opera marelui sculptor Constantin Brâncuși, simbol al artei moderne și ambasador cultural al României.

Orașul gazdă, Niš, cunoscut în Antichitate sub numele de Naissus și locul de naștere al împăratului Constantin cel Mare, este astăzi un important centru cultural, universitar și economic, situat la intersecția unor rute comerciale majore între Europa Centrală, Turcia și Grecia.
Prin această participare, autoritățile din județul nostru își propun să atragă turiști străini, să dezvolte relații culturale internaționale și să pună în valoare identitatea și tradițiile locale.









































