Patrula Școlară, la Aninoasa

177

Polițiștii din Târgu-Cărbunești au desfășurat, ieri, acțiunea intitulată ,,Patrula Școlară”, în comuna Aninoasa.
Activitatea a fost organizată la școala generală din satul Groșerea, între orele 10.00 și 12.00. Oamenii legii le-au prezentat elevilor tehnica utilizată în activitățile curente. La acțiune au participat 86 de elevi și opt cadre didactice, fiind distribuite și pliante privind siguranța rutieră.
,,Între orele 10.00 – 12.00, la Școala Gimnazială Groșerea a avut loc o activitate dedicată siguranței rutiere, organizată de Serviciul Rutier Gorj și Poliția Orașului Târgu-Cărbunești, în colaborare cu cadrele didactice ale școlii. La eveniment au participat 86 de elevi și 8 cadre didactice, care au avut ocazia să descopere dotările și tehnica utilizată de polițiști în activitățile curente: etilometru, drug test, pistol radar și autospeciala din dotare.
Tema centrală a fost siguranța elevilor pe timpul deplasării către și de la școală, iar participanții au primit materiale informative și flyere cu recomandări utile din partea polițiștilor rutieri”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj. Patrula școlară are misiunea de a crește gradul de siguranță rutieră pentru copii.
,,Elevii noștri au avut ocazia să învețe direct de la domnii polițiști de la Politia Rutiera Târgu-Cărbunești, cât de important este să fim atenți în trafic și să respectăm regulile de circulație. Copiii s-au implicat cu entuziasm, au pus întrebări și au descoperit cum pot contribui și ei la siguranța tuturor. Mulțumim domnilor polițiști pentru sprijin și pentru că ne sunt mereu alături în educarea celor mici!”, a scris unul dintre profesori, pe pagina sa de Facebook.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.