Conform celor mai recente date de la Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), în octombrie 2025, pensia medie din România a ajuns la 2.775 de lei, însă diferențele între județe rămân enorme. Gorjul se numără printre puținele zone ale țării unde media depășește pragul de 3.000 de lei, în timp ce în alte regiuni pensionarii supraviețuiesc cu puțin peste 2.200 de lei.
Valoarea totală a pensiilor plătite în octombrie 2025 a atins 13,021 miliarde de lei, potrivit datelor oficiale. Deși pensia medie națională a urcat la 2.775 lei, diferențele dintre beneficiari rămân dramatice. Bucureștiul conduce clasamentul, cu Sectorul 1 în frunte — 4.100 lei pensie medie — în timp ce județe precum Botoșani, Vaslui sau Teleorman abia ating între 2.200 și 2.400 lei.
Gorjul se menține însă în partea superioară a clasamentului, alături de Brașov, Hunedoara, Galați, Constanța și Argeș, cu pensii medii de peste 3.000 lei. În Gorj și Hunedoara, nivelul ridicat al pensiilor este rezultatul activităților din minerit și industrie. Aceste domenii au permis pensionări timpurii și punctaje superioare, care se reflectă acum în sumele încasate de foștii angajați. Datele Casei Naționale de Pensii Publice arată că, în octombrie 2025, România avea 3.775.635 de pensionari pentru limită de vârstă, cu o pensie medie de 3.104 lei. Alte categorii primesc însă mult mai puțin: aproape 400.000 de pensionari de invaliditate trăiesc cu 1.102 lei pe lună, iar cei din agricultura — 540.718 persoane — au o pensie medie de doar 720 lei.
La polul opus, pensiile speciale continuă să rămână la un nivel record: 25.000 lei lunar. Totodată, aproape 900.000 de români depind de pensia minimă garantată, de 1.281 lei. Între extreme, sistemul de pensii din România continuă să producă diferențe uriașe, care depășesc de zece ori între cele mai mici și cele mai mari venituri.
Deși Gorjul se află printre județele cu cele mai mari pensii din România, discrepanțele la nivel național se adâncesc. În timp ce minerii și foștii lucrători din industrie beneficiază de pensii peste media țării, sute de mii de români trăiesc cu mai puțin de 1.000 de lei pe lună.
Izabella Molnar







































