Percheziții la locuința unui târgujian! Ce au descoperit polițiștii

21

Polițiștii au efectuat, ieri, o percheziție la locuința unui bărbat de 41 de ani, din Târgu-Jiu. În urma controlului au fost descoperite 650 de kilograme de articole pirotehnice.

„În ziua de 17 decembrie, în cadrul Planului de acțiune Pirotehnic 2025/2026, polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, pe raza municipiului Târgu-Jiu, la locuința unui bărbat de 41 de ani, ocazie cu care a fost indisponibilizată o cantitate de aproximativ 650 kilograme de articole pirotehnice (petarde și baterii de artificii, din categoriile F2, F3, F4, T1 și P1). Întreaga cantitate de articole pirotehnice a fost ridicată pentru continuarea cercetărilor. În cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de prepararea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1 și P1, fără drept, privind regimul materiilor explozive”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.