5.8 C
Târgu Jiu
marți, 24 februarie 2026

Peremistul Popescu, ameninţat de fiul primarului Bobaru

981

Eftemie popescuPoliţistul Bogdan Bobaru de la IPJ Gorj, care lucrează în cadrul Serviciului de Monitorizare şi Interceptare a Convorbirilor Telefonice, este acuzat de candidatul PRM la scaunul de primar al localităţii Bumbeşti-Jiu, Eftemie Popescu, că l-ar fi ameninţat. Ameninţările ar fi survenit pe fondul faptului că poliţistul este fiul primarului în exerciţiu, Constantin Bobaru, iar acesta s-ar fi simţit dator să îşi apere astfel tatăl.

Eftemie Popescu a declarat însă ieri că nu-i va face plângere la poliţie agentului de poliţie, transferat de la Poliţia de Frontieră Mehedinţi, fiindu-i suficient faptul că l-a făcut de râs în mass-media. Candidatul Popescu a mai spus că, urmare a incidentului cu fiul lui Bobaru, are senzaţia că îi este ascultat telefonul în permanenţă, vinovat de acest fapt putând fi chiar fiul primarului, care s-a dedat deja la ameninţări el având, în opinia peremistului, pârghiile necesare pentru a-i asculta telefonul. Eftemie Popescu, fost pesedist, a declarat, de asemenea, că, în ultima perioadă de timp, telefonul său i-a făcut ,,figuri” semn că ar fi putut să fie ascultat, aparatul bârâind şi zumzăind când se aştepta mai puţin. ,,Fiul actualului primar în funcţie a avut grijă să mă acosteze pe stradă şi să îmi aducă la cunoştinţă că are el grijă de mine că ştie el despre mine… Toate prinse într-un cuvânt sunau a ameninţare, a intimidare a ce vreţi dumneavoastră. Fiul onorabilului primar lucrează în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor”, a declarat Popescu. ,,Nu ştiu, nu fac niciun fel de acuze(..) dar se spune că a asculta un telefon este foarte uşor. De ce credeţi că fiul primarului nu ar avea aceiaşi posibilitate”, s-a întrebat candidatul PRM. Acesta a menţionat că a mai avut un conflict şi cu şeful Poliţiei Locale din Bumbeşti-Jiu, Grigore Fotescu, care i-a contestat candidatura la Judecătoria Târgu-Jiu, pe motiv că el nu ar avea profesia de inginer. Instanţa a respins însă contestaţia.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.