Recent, am avut privilegiul să particip la aniversarea Marinei Române din acest an, desfăşurată nu la malul mării, ci într-un port fluvial, respectiv, la Drobeta Turnul Severin.
Chiar dacă programul nu a fost la fel de spectaculos ca la mare, evocarea eroilor marinari, precum şi a primelor lupte date de Marina Fluvială Română în cursul Războiului de Independenţă, atunci când şalupa Rândunica a torpilat monitorul (vas de război fluvial) otoman Duba Seifi, deschizând drumul acţiunilor militare moderne pe fluviu, au captivat atenţia celor prezenţi.
Jocurile marinăreşti specifice, escapadele pe Dunăre efectuate prin truda oficialităților locale, și evocările actiunilor marinărești specifice din trecut, au întregit tabloul unor manifestări reuşite spunem noi chiar dacă nu de calibrul celor de pe litoral.
Iată un bun prilej de a reaminti pentru cititorii nostri câteva repere legate de cel mai lung defileu aflat la graniţa noastră cu Serbia, particularităţile sale şi ariile protejate înfiinţate pe aceste locuri, cu scopul prioritar de a proteja factorii ambientali locali, precum şi ecosistemele unele chiar unicat în Europa.
Batrânul Danubiu, în drumul său spre mare a dăltuit, la trecerea prin munți, un defileu de-o frumusețe aparte, unic în felul său în Europa. Intrând în țară, pe la Bazias, el și-a croit cu greu în șisturile cristaline de la Locva primul sector al defileului. Apoi, după Moldova Nouă, începe o luptă titanică cu masivele calcaroase pentru a iesi în final la Gura Văii, din impunătorul jgheab ferestruit în piatră.
Marele defileu cu versanți înalți și albia presărată cu stânci a fost săpat de apele batrânului fluviu prin fosta strâmtoare marină formată în miocen, ce lega bazinul panonic de cel ponto – carspic. Caracteristic pentru acest defileu este lungimea sa (135 km), precum și înălțimea mare a abrupturilor de calcar. Volumul uriaș al apelor Dunării, prins în strâmtoarea muntelui, curge printr-o albie cu aspecte variate ca secțiune.
Astfel, înainte de formarea lacului de acumulare Porțile de Fier, lățimea Dunării varia între 150m în Cazanele Mici și 2150m în aval de Greben, iar adâncimea de la 6,5m la 45m
Formațiunile geologice străbătute de Dunăre de-a lungul defileului, sunt foarte variate, un adevarat mozaic de vârste diferite. La baza acestora stau sisturile cristaline iar apoi rocile eruptive. Calcarele încep să apară în dreptul localității Pescari (capătul sudic al perimetrului Reșița – Moldova Nouă) apoi la Cazane.
Masivele de calcar sunt perforate de numeroase peșteri, permițând speologilor să patrundă în adâncul lor și să descifreze misterele legate de origini, ape subterane precum și de viețuitoarele adaptate la acest mediu.
Alte dovezi atestă faptul că Defileul Dunării a fost locuit din cele mai vechi timpuri. Săpături arheologice, efectuate în zona Cuina Turcului, au scos la iveală unelte de piatra cioplită, precum și obiecte folosite de pescarii ce au venit aici dinspre Marea Mediterană, încă de acum 15 – 20.000 ani.
Aceste dovezi ale activității umane din neolitic, se pastrează astăzi la muzeul Portile de Fier, din Drobeta Turnu Severin.
Alte dovezi sunt două tabule săpate în masivul stâncos Gospodin de pe malul drept al Dunării:Tabula lui Tiberiu(33-34 en) pe vremea când s-a construit drumul spre Singidunum (actualul Belgrad) și Tabula lui Domițian(75-80 en), sub conducerea căruia drumul a fost refăcut și îmbunătățit.
Tot în defileu se mai află și celebra Tabula Traiana (104 en) dăltuită în piatră la ieșirea Dunării din Cazanele Mici.
Primele lucrări pentru construcția drumului de pe malul românesc al Dunării au început în anul 1833, la Orșova. În jurul anului1848, drumul ajungea până la Baziaș. Prin Tratatul de la Paris, din anul 1856, Dunărea căpăta statut internațional iar navigația este reglementată prin activitatea Comisiei Europene a Dunării
Totuși, lucrările executate pe apa și pe uscat nu mai făceau față cerințelor secolului 20. Prin construcția Sistemului hidroenergetic și de navigatie Porțile de Fier au fost rezolvate problemele legate de navigație și transporturi.
Barajul peste Dunăre are o lungime de 440m și o înălțime de 60m. Acesta a modificat esențial peisajul defileului prin formarea lacului de acumulare ce se întinde în amonte până la varsarea Timișului în Dunăre . Pe tot parcursul său, peisajul a căpătat un plus de frumusețe și pitoresc .
Odată cu crearea acestui loc, s-a pus problema ocrotiri naturii și a vestigiilor arheologice. În acest sens, recent, s-a creat parcul național Porțile de Fier. Acesta are o suprafață de 16000ha și cuprinde cinci rezervații naturale cu peste 100 monumente ale naturii.
“Vedeta” parcului o constituie rezervația Cazanele Dunării, cu o suprafață de 116ha ce reprezintă un centru floristic cu totul particular . Pe versanții abrupți și în vecinatatea lor se dezvolta o bogată floră submediteraneeană în amestec cu elemente central-europene. Aici este singurul loc de pe glob unde crește în stare salbatică Laleaua Cazanelor (Tulipa hungarica).
Rezervațiile naturale constituie locuri de maxim interes științific dar și turistic în cadrul parcului național Porțile de Fier.
Mugurel Petrescu, fotografii autor
