Omul de cultură Vasile Vasiescu: … ”Puţine condeie au reuşit să-i cuprindă în cuvinte neastâmpărul uimirii de pe chinul lui bântuit de iluziile „cavalerului tristei figuri”. Nicolae Diaconu a fost actorul unor scene de viaţă acaparante, solicitat să nuanţeze oboseala de peste zi sau victoriile noastre contabilizate cu acribie de seară.
Într-o ambianţă culturală nu de puţine ori refractară, a avut iniţiative totdeauna cel puţin interesante cu care i-a dezarmat intelectual, denunţându-le opacitatea, pe mai toţi proprietarii de funcţii, sechestraţi definitiv în scaunele puterii. S-a străduit să convingă deseori tipi de o ingenuitate tâmpă, le-a reamintit multora că dialogul trebuie să reanime neapărat virtuţile unei gândiri anchilozate în proiect şi a împărţit atât cât i-au permis funcţiile dobândite legal, roluri de compoziţie tuturor celor dovediţi cu o cât de mică urmă de talent. S-a consumat fără odihnă până la epuizarea fizică, neprecupeţind nici un efort. Şi totdeauna s-a implicat complet dezinteresat. A meritat?…
La un moment dat al vieţii sale, Nicolae Diaconu „n-a avut încotro şi a trebuit să se urce şi în scaunul de şef al Culturii peste tot Gorjul. De aici, a încercat şi a reuşit să schimbe stări de lucruri şi mentalităţi”…
Avea sa devină într-un târziu generalul stelelor, recunoscându-i-se peste viaţă seriozitatea cu care s-a expus, generozitatea-i întruchipată şi prezenţa-i seducătoare.
Generalul Constantin Codiţă: – „Nicolae Diaconu a înfiinţat reviste, a editat cărţi, a publicat poeţi, le-a scris prefeţe, a acordat premii şi, parcă pentru că nu-i erau de ajuns toate acestea, s-a gândit să dea o mână de ajutor şi unei instituţii care, la fel ca toate structurile statului de după 22 decembrie 1989, îşi căuta drumul, calea pe care să meargă înainte, intuind, în felul său specific, de om de cultură cu miros de anvergură ca şi-n Poliţia Română din Gorj s-ar afla niscaiva talente de poeţi, prozatori, artişti plastici, ziarişti, făcători de ziare şi reviste. Nici de această dată nu s-a înşelat…
În cei opt ani de apariţie a “Jurnalului Poliţiei Gorjene” şi “Meridionalului”, Nicolae Diaconu a scris douăzeci “tablete de scriitor”şi ne-a dat spre publicare o serie de poezii din creaţia proprie. Totodată, domnia-sa, aproape număr de număr, a alimentat publicaţiile noastre cu materiale aparţinând unor nume mai mult sau mai puţin cunoscute ale artei şi culturii locale, naţionale şi universale…
Deşi la o privire superficială omul Nicolae Diaconu părea, poate, puţin comunicativ, ursuz chiar, inabordabil, în realitate ascundea o inimă mare, o bucurie ce trebuia să ştii să i-o descoperi, un altruist, bântuit de o sensibilitate de care puţini îl credeau în stare. Doar un om cu astfel de trăsături şi cu fire de poet putea să scrie aşa: “Ştiu că mă aflu, în aşteptarea unui nou început de an, ca un copil la începutul veşniciei sale. Şi dacă măsurăm ce nu poate fi măsurat, ar trebui, pentru a ne da seama ce înseamnă acest lucru, sa măsurăm timpul în clipe. Şi să privim fiecare clipă ca pe un miracol. Şi să ne gândim că între o clipă şi alta se află o altă clipă, cu totul altfel, dincolo de fizică şi de puterea noastră de percepţie”…
George Uscătescu (NN originar din Curteana-Gorj) a reprezentat pentru Nicolae Diaconu (…) ”o personalitate de primă strălucire a culturii europene contemporane”şi “Cred că este vremea să aşezăm lângă pravilele lui Tudor Vladimirescu, Constantin Brâncuşi şi Tudor Arghezi şi Pravila de la Curteana a prinţului cărturar, George Uscătescu”…
În legătură cu Brâncuşi şi România, credea că ”Este o ipocrizie târzie şi inutilă să ne plângem că Atelierul a fost donat Franţei în condiţiile ştiute: altminteri n-ar fi rămas din el nimic…”.
Despre dizidenţă şi dizidenţi, nota: “La urma urmei, nu-i nici o diferenţă morala între cei care au rămas în ţară să-i aştepte pe americani şi pe cei care au plecat spre Apus ca să vină cu ei. C-au făcut-o zadarnic şi unii şi alţii, nu-i proba unei vinovăţii, ci împărtăşirea unei drame de care Occidentul nu-i străin”…
Accentua, de asemeni: “Mă îndoiesc că dreptul la opinie este tot una cu obiceiul balcanic de a scuipa şi am bănuiala că avântul democratic al “marcanţilor”de astăzi este cam totuna cu iureşul proletar al “maselor de ieri”…
Nicolae Diaconu a avut prieteni şi neprieteni, a fost apreciat ori invidiat, a ştiut să discearnă binele de rău, urâtul de frumos, şi-a pus condeiul, talentul şi priceperea sa în slujba confraţilor, a dăruit cu mărinimie şi generozitate din ceea ce a avut el mai bun: omenie, har, întelepciune, dorinţa de viaţă. El, cel care a luptat atât de mult cu viaţa sa, a ştiut, a dorit şi a reuşit să transmită celor cu care i s-a intersectat destinul, speranţa şi dorinţa de a trăi. A şi muşcat din răul social, i-a pişcat şi înţepat pe cei care, în opinia sa, încurcau lucrurile, abuzau de privilegii. A fost peste toate, un luptător, un OM al Cetăţii…
Nu pot uita un gest de mărinimie, eleganţă sufletească şi, până la urmă- dacă nu este prea mult spus- de patriotism, prin care Nicolae Diaconu a dăruit o… ladă de cărţi despre Brâncuşi pentru a ajunge la ambasada ţării noastre dintr-o ţară din America de Sud, pentru o expoziţie dedicată genialului sculptor…
Iar pentru tot ceea ce scriitorul, managerul, omul de cultură şi Omul Nicolae Diaconu a realizat pentru cultura gorjeană, pentru poliţie şi poliţişti, îmi iau permisiunea să-l declar General al Culturii Gorjene.
Poetul Spiridon Popescu: “Dacă e să ne aducem aminte de «Nae» Diaconu, pot spune că a ajuns la «Columna» prin 1970, când se vehicula numele lui, fiindcă el publica pe la «Echinox» și când venea pe la Tg. Jiu, era sărbătoare! Cu Nicolae Diaconu s-a început publicarea de cărți de către gorjeni. Avea un spirit fantastic al prieteniei și al dreptății! Cu toate acestea, o vreme nu ne-am înțeles, dar întotdeauna ne respectam literatura pe care o promovam, iar eu nu l-am invidiat că scrie mai bine decât mine, dar l-am invidiat, în schimb, că avea o nevastă mai frumoasă ca a mea! Era un poet talentat, prieten cu Marin Sorescu și cu famlia sa, un om care nu-i plăcea să bea vin decât cu… Pelin, un altruist care-și ajuta semenii, un tip hâtru, «stil» Creangă, iar Victorița este una dintre marile lui «victorii»! Numai la Ștefan Aug. Doinaș am aflat versuri «distilate» ca la «Nae» Diaconu! Să nu-l uităm, cât timp facem umbră acestui pământ! Oricât de drastici am fi, nu-l putem scoate pe Nicolae Diaconu din cultura gorjeană, de aceea, eu îl propun cetățean de onoare al orașului Tg. Jiu”!
Poetul și omul de cultură Viorel Gârbaciu: “Nicolae Diaconu e un deschizător de drum în cultura gorjeană și a racordat literatura Gorjului la spiritul național! Nu găsesc îndeajuns cuvintele care să exprime gândurile mele, pentru că Nicolae Diaconu era un «soi de Badea Cârțan» în cultură, mai ales că a înnoit, alături de Ion Cănăvoiu, anumite mijloace de exprimare ale poeziei gorjene. Pot recunoaște că între noi a intervenit și «drăcușorul» politic, dar și unii neprieteni care au făcut ca după luni bune, de legături apropiate, să ne despărțim puțin! Desigur, putem vorbi de o dimensiune istorică a omului acestuia care a emanat cultură, iar imaginea sa, nu o pot detașa de «tașca» pe care o purta în spate și prin care răspândea cultură în școli și în alte instituții! Să nu uităm că a fost un luptător într-un «război» care s-a numit «Afacerea Brâncuși», manifestând un «fler» deosebit, pentru a dovedi de partea cui era dreptatea, iar cunoscuta Revistă «Brâncuși», prin munca lui «Nae» Diaconu a devenit națională și chiar europeană”!
Poetul Adrian Frățilă: ”Nicolae Diaconu mi-a făcut «intrarea» în debutul meu editorial, a fost un altruist și un om de o generozitate extraordinară”!
Scriitorul Alex Gregora: Nicolae Diaconu, în această lume pământeană, n-a călcat cu paşi de pisică… Într-o vreme, negustori-aţâţători au prăvălit Coloana lui Brâncuşi. Se şi închipuiau cu ea în spate, pe drumuri întortocheate, în ţările nordului, cu o altă lumină spălând-o acolo ori….schimband-o pe strâmbi. Oficialităţile locului păreau rupte din povesti triste, ascunzându-se în frunziş, în cercul golănesc, jucând baba-oarba. De la început o (prea) puternică voce s-a împotrivit complotului – scriitorul Nicolae Diaconu! De unul singur! Nicolae Diaconu a condus o editură și o revistă în numele lui Constantin și cu icoana “Brâncuși”. Mândreți de acte culturale, esențiale, cu o slovă sădită ca sa nască slova… El însuşi era o instituţie! Aceeaşi exprimare auzind-o în mai multe rânduri de la Nicolae Diaconu pe când vorbea despre Gheorghe Grigurcu, la care ţinea într-un spirit… Află cititorule, că Nicolae Diaconu a fost “un important om de cultură şi a trăit ca un stăpân”. (Publicate în “Castelul de Apa” – nr. 2/2013-iulie).
Prof. Constantin Şofei – Am avut plăcutul prilej de a-l cunoaşte pe Nicolae Diaconu în împrejurări semnificative.
Mai întâi, la începutul clasei a VII-a, când era elev al şcolii din Ţicleni, s-a remarcat prin compuneri ce erau mai degrabă de nivelul claselor liceale.
Talentul lui literar a fost remarcat, după aceea, de către vestitul profesor Titu Rădoi, în clasele liceale.
La o întâlnire a profesorilor de limba şi literatura română din liceele gorjene, Nicolae Diaconu şi-a amintit de orele dintr-a şaptea, apreciindu-mi activitatea.
El nu şi-a uitat meleagurile natale. A fost o punte de legătură între Târgu-Jiu şi Ţicleni. Răspunzând de activitatea cultural-educativă din Ţicleni, am invitat, cu ajutorul lui Nicolae, de mai multe ori, scriitorii târgujieni, conduşi de Titu Rădoi, la casa noastră de cultură.
Soliştii de la “Doina Gorjului” făceau ca atmosfera să devină şi mai placută.
O perioadă, Nicolae Diaconu a coordonat activitatea cercului literar de la Casa pionierilor din oraşul nostru.
Eu îndrumam tinerii condeieri de la liceu.
Multe activităţi le-am desfăşurat împreună şi tot aşa elevii noştri au participat la diferite concursuri literare.
A fost perioada cea mai productivă în acest sens. Mai multi elevi au publicat atunci la nivel judeţean, în “Tribuna” din Cluj și “Ramuri” din Craiova.
Au fost organizate şi câteva întâlniri cu scriitori de talie naţională, printre ei aflându-se şi consăteanul nostru.
Şcoala primară din sectorul Tunşi, acolo unde Nicolae al nostru şi-a început drumul spre o carieră strălucită, a fost locul unde am participat la ultimele întâlniri cu vestitul nostru consătean.
Ne fascina de fiecare dată. Mă fascinează şi acum.
Cuvintele lui mă izbesc în tăcere. Poate că îl voi mângâia cândva justificându-mi absenţa de la ultimele două activităţi, ce-i poartă numele. Nechematul n-are scaun.
El se uită, zâmbeşte ironic şi înţelege. Ştie ca îl apeciez continuu şi sincer, nu numai în anumite prilejuri şi de faţadă.
Juristul Ion M Ungureanu – “Nae Diaconu este primul de la Ţicleni-Tunşi, care a urcat Parnasul unde este sediul lui Apollo şi al muzelor şi a băut din fântâna Hipocrene, de unde beau poeţii ca să capete inspiraţie, călărind pe pegasul înaripat.
Poeziile lui Nae sunt recitate cu pioşenie şi plăcere, producând un fior tuturor celor care le aud sau le citesc.
Prin ce a clădit Brâncuşi la Tg-Jiu, Gorjul a căpătat o faimă internaţională. E bine sa fim conştienţi de acest lucru şi să ne apreciem valorile neamului. Cu toată fiinţa lui, Nae Diaconu, în activitatea sa, a înţeles cel mai bine cât trebuie să-l preţuim pe Brâncuşi. Şi cu câtă amărăciune îmi spunea că unele materiale de la casa veche a lui Brâncuşi au fost neglijate, fiind indignat pentru intenţia unor profitori…
Este cunoscută activitatea sa publicistică, atât ca poet cât şi ca prozator. Nae Diaconu a fost un om drept şi a luat atitudine fermă împotriva tendinţelor unora de a profita nemeritat de pe urma restaurării inegalabilelor monumente brâncuşiene, el fiind un cercetător cunoscător de seamă al fenomenului Brâncuşi.
În toamna anului 1976 a adus la Casa de Cultură orăşenească pe membrii Cenaclului « Columna », cu invitaţi de marcă de la Bucureşti şi Craiova, printre care s-au aflat scriitorul Mihai Pelin şi Horia Ionescu de la Radio Craiova. Cu acel prilej, scriitorul Mihai Pelin a fost găzduit câteva zile de către familia lui Nae, la Tunşi. Atunci, reputatul scriitor a parcurs, pe bicicletă, întreaga stradă a Petroliştilor, din hotarul cu Cărbuneştii până în hotarul comunei Bâlteni, ca la 18 noiembrie 1976, în revista Flacăra(nr. 46(1 119) să apară articolul intitulat «Ţicleni, cea mai lungă stradă din România», de atunci, enciclopediile preluând această sintagmă, precum şi concursurile «Cine ştie câştigă». Naşul sintagmei a fost Mihai Pelin. Am încredinţat acest articol Bibliotecii spre custodie în panteonul de suflet al Ţiclenilor şi totodată, un exemplar l-am dăruit familiei regretatului Nae, în semn de preţuire şi aducerre aminte.
Cu acel prilej, concetățeanul meu Nicolae Diaconu mi-a dăruit, cu autograf, cartea sa de versuri ”Călătorie spre ceilalți”.
Iată că aşa cum spunea latinul Lucreţiu, «Eripitur personna, manent res» (Omul dispare, opera rămâne).
A fost stimat şi apreciat de oamenii de cultură de talie naţională.
Nae Diaconu a fost un mentor pentru toţi cei care s-au încumetat să împărtăşească fenomenul cultural. Exemple sunt destule, nu numai cu cei din Ţicleni, dar şi cu foarte mulţi din Gorj şi din ţară…”
După o lungă și grea suferință, a trecut la cele veșnice la 26 iulie 2005.
Iată cum anunţa Mediafax, trecerea în nefiinţă a lui Nicolae Diaconu: “Scriitorul Nicolae Diaconu, preşedinte al Fundaţiei Culturale “Constantin Brâncuşi”, s-a stins din viaţă marţi dimineaţa, la Târgu-Jiu, la vârsta de 57 de ani. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, editor al revistei “Brâncuşi”, Nicolae Diaconu şi-a dedicat întreaga viaţă operei celui mai important sculptor român. A fost editor de carte, iniţiind la editura fundaţiei pe care a condus-o “Colecţia Brâncuşiana”, în cadrul căreia au fost publicate volume de David Lewis, Edith Balasz, Mircea Eliade, Petru Comărnescu şi Ionel Jianu, V.G. Paleolog, Petre Pandrea, Ion Pogorilovschi, Sorana Georgescu-Gorjan etc. Nicolae Diaconu a fost înmormântat joi, în cimitirul oraşului Târgu-Jiu.
Deci, atribuirea numelui scriitorului Nicolae Diaconu, Bibliotecii oraşului Ţicleni, nu a fost întâmplătoare.
Selectate de jurist, Ion M. Ungureanu
