1.Cine este Daniela Brâncuși
Daniela Brâncuș se trage din neamul Brâncușilor de Brădiceni, însă în prezent se numește Aurelia-Daniela Stănciulescu. A absolvit Facultatea de Litere și Istorie în 1997 și pe cea de Teologie Ortodoxă în 2006 în cadrul Universității din Craiova. Pasiunea pentru filozofie a condus-o la Universitatea de Vest din Timișoara unde și-a continuat studiile în cadrul masteratului „Hermeneutică filosofică și religie”; ca în 2010 să obțină titlul de doctor în filozofie tot la Universitatea de Vest din Timișoara, cu teza „Limbajul religios din perspectivă postmodernă” recent publicată la Editura Eikon.
A debutat în 1998 cu volumul de poezii „Experiența mea de flutur alb”, obținând premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Craiova. Imediat, în 2000, a scos la „Scrisul Românesc” poemul „Prințesa Țărm și Val Frumos”, însoțit de un tulburător poem grafic creat de Tudor Jebeleanu; iarăși recent, în 2025, l-a reeditat la „Tracus Arte”; personal, am scris despre ambele cărți ale autoarei, cu care, ce bucurie, mă înrudesc ca brădicenean ce mi-s din copilărie, ca urmare a alianței dintre neamul Mocioilor cu neamul Brâncușilor.
A scos chiar un roman în 2017 „Reste ici, Gabriel”, în Franța, la Paris, la prestigioasa editură L’Harmattan. Volumul „Fata cu părul albastru”, lansat pe piață, zilele acestea, de către Editura ”Eikon” – i l-am premiat în 2024, la cea de-a XXVIII-a ediție a Atelierului Național de Poezie și Critica Poeziei „Serile la Brădiceni” cu Premiul „Nicolae Diaconu”.
Poeta l-a publicat, acum, în preajma celei de-a XXIX-a ediții a ANPCPSLB, unde va și fi lansat chiar în Gala de Onoare, prilej cu care i se va întâmpla o mare surpriză.
Astfel, personalitatea estetico-artistică i s-a împlinit con brio; actualmente e conferențiar universitar la Universitatea „Spiru Haret”; iar de curând și-a finalizat încă o formare profesională în specializarea hipnoterapie integrativă, devenind astfel membră a Colegiului Psihologilor din România, practicând efectiv hipnoterapia integrativă în propriu-i cabinet privat.
Născută în Craiova, unde și-a petrecut copilăria, adolescența și prima tinerețe, Daniela Brâncuș (Aurelia-Daniela Stănciulescu) s-a lăsat cucerită de vraja Peștișanilor materni, unde – după cum mi-a mărturisit – se bucură, ca și Emmanuel Kant, de liniștea cerului înstelat, de voiosul cântec al Jaleșului care-i străbate spatele grădinii, precum deopotrivă se bucură, ca și Hölderlin, de joaca magică a licuricilor în serile de iunie; când ogoarele de grâu ale Brădicenilor erau împânzite de maci; iar eu mă trânteam între ei, îmbătat de parfumul lor catharctic, și citeam la nesfârșit poezie, proză, eseu, filozofie, critică literară, scriind uneori eu însumi ce-mi dicta inspirația de moment, soră geamănă cu imaginația-mi inepuizabilă.
2.Un roman parizian
Născută în 1972, Daniela Stănciulescu (acesta e numele ei de romancieră) a lucrat peste 10 ani în domeniul televiziunii ca prezentatoare de noutăți și de programe culturale. Romanul „Reste ici, Gabriel” a apărut și face parte dintr-un proiect multicultural și reprezintă o provocare întrucât Denis Pryen și Mariana Gheorghiescu au încurajat-o să finalizeze lucrarea narativă, alături de Georgeta Smeu, o excelentă traducătoare și Alina Ioanicescu, și ea cu un doctorat în literatura franceză la Paris, Calista-Correction și Ramona Volvoreanu, doctor în literatură comparată la Universitatea din Corse.
Lectorul va regăsi în arierplanul povestirii epistolare probleme etice, religioase, politice ale lumii reale de azi, care deseori duc individul la izolare. Gabriel și naratoarea anonimă – cele două personaje principale – se confruntă cu o societate contemporană din ce în ce mai agresivă, reacționând diferit în funcție de dezvoltarea spirituală personală și de probele destinului individual. În existența-i analizată introspectiv, amintirile dureroase îi revelează naratoarei câteva aspecte inevitabile, ca de pildă, în primul rând, că, dintr-o tânără adolescentă, extravertită și veselă, se transformă într-o ființă antipatică, dificilă, într-o criză perpetuă, în care singura constată luminoasă a vieții sale trecute, reconstituită într-un puzzle răvășit, este figura lui Gabriel.
Povestea Danielei Stănciulescu curge ba tranzitiv ba reflexiv, ba denotativ ba conotativ, ba subiectiv, ba obiectiv.
Prozatoarea nu-și poate suprima reveria, melancolia; descinde oarecum și din Marcel Proust și din Mateiu I. Caragiale. E scrisă într-un stil alambicat dar alert; își pierde capul plonjând profund, regăsindu-se existențial într-o dragoste avadamică; își invită partenerul de utopie erotică într-un teritoriu oniric, unde iubirea capătă intensitatea realului (însă al unei dimensiuni paralele); astfel realul și imaginarul se metamorfozează într-un mirabil imaginareal (cam ca-n teoria durandiană-bachelardiană) la cote europene.
Romanul glisează spectaculos între idee și sentiment, între ispita discursului îndrăgostit-narcisist și penetrarea intimității eului lui Gabriel; dramatismul evoluției tinde înspre anveloparea în tragicul introvert, etern agitat, al remușcării, neliniștii angoasante, sartriene. Feminitatea naratricei are o complexitate capricioasă, versatilă, mordantă, sălbatică, kafkian-camusiană.
Îi sugerez autoarei a-l traduce în românește și a-l introduce în circuitul de librării autohtone, căci va putea sta oricând de-a dreapta „Orgoliilor rănite” ale Marianei Udriștoiu (2022), o prozatoare tot din Cetatea Băniei cu o voce la fel de puternică, impresionantă, convingătoare.
Ion Popescu Brădiceni, Scriitor, doctor în filologie, critic și istoric literar
