Mii de elevi din județul Gorj se pregătesc să participe la simularea județeană a examenelor naționale, organizată după vacanța de iarnă. Simulările au rolul de a-i familiariza pe elevi cu structura subiectelor de la Evaluarea Națională și Bacalaureat, dar și de a-i ajuta să își gestioneze mai bine emoțiile și timpul de lucru, în condiții cât mai apropiate de cele ale examenelor reale.
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Gorj, simulările județene vor avea loc în perioada 19-21 ianuarie 2026. În prima zi, elevii vor susține proba la Limba și literatura română, atât pentru Evaluarea Națională, cât și pentru Bacalaureat. A doua zi este programată proba la Matematică pentru elevii de clasa a VIII-a și proba obligatorie a profilului pentru cei de clasa a XII-a, iar pe 21 ianuarie se va desfășura proba la alegere a profilului și specializării pentru Bacalaureat.
Simulările sunt destinate elevilor din clasele a VIII-a, a XII-a și a XIII-a seral sau cu frecvență redusă. În total, sunt așteptați 2.531 de elevi de clasa a VIII-a, 2.239 de elevi de clasa a XII-a și 669 de elevi de clasa a XIII-a seral, a precizat Inspectoratul Școlar Județean Gorj. Înscrierea s-a realizat automat, prin unitățile de învățământ, fără a fi necesară depunerea unor cereri din partea elevilor sau a părinților.
Reguli stricte, ca la examen
Participarea la simulări este obligatorie. Elevii care absentează nemotivat acumulează absențe la disciplina respectivă. De exemplu, pentru Limba și literatura română la Evaluarea Națională se însumează două absențe, iar pentru proba corespunzătoare Bacalaureatului, trei absențe.
„Accesul elevilor în sălile de examen este permis până la ora 08:30. Elevii vor fi distribuiți pe săli conform unei repartizări prealabile, afișată pe ușa fiecărei săli. În zilele în care se desfășoară probele scrise ale simulărilor județene, elevii vor avea acces în sala de examen având asupra lor un act de identitate”, potrivit Inspectoratului Școlar Județean Gorj.
Simulările se desfășoară sub supraveghere audio-video, exact ca la examenele reale. Casetele de identificare vor fi secretizate, iar în caz de fraudă, sancțiunile vor fi stabilite de unitatea de învățământ a elevului.
Subiectele sunt elaborate de o comisie județeană formată din inspectori școlari și profesori de specialitate.
Notele obținute nu se trec în catalog și nu pot fi contestate, acestea urmând să fie analizate la nivelul fiecărei școli prin discuții individuale cu elevii, ședințe cu părinții și întâlniri cu cadrele didactice.
Urmează și o a doua simulare
Potrivit IȘJ Gorj, aceste testări sunt esențiale pentru acomodarea elevilor cu stresul examenelor și pentru gestionarea timpului. A doua simulare județeană va fi organizată doar în școlile unde rata de promovare la simulările naționale a fost sub media națională.
„Corectura lucrărilor se face la nivelul unităților de învățământ de către profesorii școlilor în cauză”, a declarat Ionuț Mircea Catrina, purtătorul de cuvânt al IȘJ Gorj.
Rezultatele vor fi comunicate pe 30 ianuarie 2026, atât pentru Evaluarea Națională, cât și pentru Bacalaureat, urmând ca în luna februarie să fie realizate analizele și stabilite măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.
După încheierea modulului al treilea de cursuri, elevii din Gorj vor intra în vacanța de schi, programată în perioada 16-22 februarie 2026.
I.I.







































