Peste trei sferturi dintre elevii din județul Gorj au obținut medii peste 5 la simularea Evaluării Naționale, potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Gorj. Cele mai multe rezultate s-au situat între 6 și 6,99.
La simularea din acest an s-au înscris 2.526 de elevi, dintre care 2.285 au fost prezenți la proba de Limba și literatura română și 2.290 la Matematică. Excepție a făcut Școala Gimnazială nr. 1 Bumbești-Jiu, unde 63 de elevi de clasa a VIII-a nu au participat, ca urmare a boicotului cadrelor didactice.
Rezultatele obținute la simulare nu se afișează oficial și nici nu pot fi contestate. Ele sunt însă analizate la nivelul fiecărei școli prin discuții individuale cu elevii, dezbateri în clasă, ședințe cu părinții și consiliul profesoral, pentru a identifica măsuri care să îmbunătățească performanțele. Notele nu se trec în catalog, decât la solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui.
Distribuția mediilor obținute de elevi arată că 552 au avut medii sub 5, 391 s-au situat între 5,00 și 5,99, iar cei mai mulți, 445 de elevi, au obținut medii între 6,00 și 6,99. Alte 429 de medii au fost între 7,00 și 7,99, 347 între 8,00 și 8,99, iar 112 elevi au obținut medii între 9,00 și 9,99. Nu a fost înregistrată nicio medie de 10, deși au existat trei note maxime la Limba română și două la Matematică.
„Procentul de promovare la simularea națională a Evaluării Naționale 2026 este 75.4%. În vederea îmbunătățirii acestor rezultate, în perioada următoare, se va efectua o analiză în cazul fiecărei unități școlare, urmând a se lua măsurile necesare pentru obținerea unor rezultate cât mai bune în cadrul examenului național de Evaluare Națională”, a declarat Ionuț Mircea Catrina, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Gorj.
Simularea s-a desfășurat în sistem digitalizat, iar lucrările au fost distribuite aleatoriu la nivel național. La nivelul întregii țări, aproape o treime dintre elevii de clasa a VIII-a nu au reușit să obțină nota 5 la simulare.
I.I.







































