Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, în parteneriat cu Consiliul Județean Gorj, a organizat marți, 27 ianuarie 2026, la Târgu Jiu, o sesiune de informare dedicată apelului de proiecte „Energie verde accesibilă și mobilitate nepoluantă”, componenta „Dezvoltarea surselor de energie regenerabilă în perspectiva creării comunităților de energie”, din cadrul Programului Tranziție Justă 2021–2027. Apelul este destinat autorităților publice din Gorj și are o alocare financiară de 37,8 milioane de euro.
Peste 40 de reprezentanți ai autorităților locale și ai altor entități interesate au participat la eveniment, unde au primit informații despre eligibilitatea proiectelor, condițiile de finanțare, depunerea cererilor și procesul de evaluare. Cererile de finanțare pot fi depuse între 25 februarie 2026, ora 17:00, și 26 august 2026, ora 17:00.
„Există un interes foarte mare din partea autorităților publice locale pentru acest tip de finanțare, dedicat energiei verzi și nu numai. Apelul poate suplimenta cu aproape 38 de milioane de euro cuantumul fondurilor europene care au fost atrase în județ, atât de către autoritățile publice locale sau județene, cât și de către mediul privat. Județul Gorj se află în top la nivel național în ceea ce privește atragerea fondurilor europene, iar relația de colaborare cu ADR Sud-Vest Oltenia reprezintă unul dintre pilonii importanți ai acestui succes”, a declarat Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.
Până în prezent, autoritățile și mediul privat din Gorj au depus peste 700 de proiecte în cadrul programelor gestionate de ADR Sud-Vest Oltenia, cu o valoare totală de peste 760 de milioane de euro. „Cele peste 700 de proiecte depuse de autoritățile publice locale și de mediul de afaceri din județul Gorj, în cadrul programelor pe care ADR Sud-Vest Oltenia le gestionează, cu o valoare solicitată de peste 760 milioane de euro, demonstrează un interes major pentru fondurile europene și pentru investițiile care contribuie la dezvoltarea durabilă a comunităților locale. Un exemplu relevant este apelul pentru investiții în eficiența energetică a clădirilor publice finanțat din Programul Regional Sud-vest Oltenia, în cadrul căruia autoritățile publice din județul Gorj au depus proiecte care depășesc 50 de milioane de euro finanțare nerambursabilă”, a precizat Cătălin Catană, director general interimar al ADR Sud-Vest Oltenia.
I.I.







































