Peste un milion de lei, fraudați direct din Oficiul Poștal nr. 4 Târgu Jiu. Angajată reținută!

230

* Titluri de stat fictive, clienți păgubiți și o anchetă care zguduie Poșta Română

Un caz grav de delapidare a zguduit din temelii încrederea în sistemul financiar intermediat de Poșta Română, după ce o angajată a Oficiului Poștal nr. 4 din Târgu Jiu a fost pusă sub control judiciar pentru 60 de zile. Este vorba despre Daniela Mărgulescu, în vârstă de 57 de ani, acuzată că ar fi fraudat sistemul prin anularea și însușirea valorii unor titluri de stat în valoare de peste 1,14 milioane de lei.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, ancheta a fost derulată de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu. Femeia a fost reținută pe 11 septembrie pentru 24 de ore și ulterior prezentată magistraților, care au decis plasarea sa sub măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Ancheta polițiștilor arată că, în perioada octombrie 2023 – martie 2025, în timp ce își exercita atribuțiile de serviciu, Daniela Mărgulescu ar fi anulat 23 de titluri de stat direct din aplicația informatică a Poștei și ar fi întocmit deconturi false, fără a include sumele încasate de la clienți. În realitate, banii erau reținuți, iar beneficiarii nu aveau niciun titlu valid înregistrat oficial.
Valoarea prejudiciului este estimată la 1.140.000 lei – echivalentul a peste 11 miliarde de lei vechi – o sumă care afectează atât cetățeni care au economisit prin titluri de stat, cât și statul român, păgubit indirect prin compromiterea încrederii în aceste instrumente. Mai grav, femeia era singura angajată din oficiul poștal cu atribuții exclusive în lucrul cu titluri de stat, ceea ce i-a permis să opereze fără control extern sau supraveghere reală din partea conducerii.

Sistemul a eșuat. Poșta tace
Informațiile despre potențiala fraudă au ieșit la suprafață în iulie 2025, când polițiștii economici s-au autosesizat în urma unei sesizări interne. Deși ancheta este acum în plină desfășurare, Poșta Română nu a emis până în prezent nicio reacție oficială.
Surse apropiate anchetei susțin că până la această dată nu a fost returnată nicio sumă din prejudiciul estimat, iar lista potențialilor păgubiți este în curs de actualizare. Cetățenii care au investit bani în titluri de stat prin intermediul oficiului poștal implicat nu vor primi dividende sau dobânzi, deoarece respectivele titluri nu au existat niciodată în evidențele oficiale ale Ministerului Finanțelor.
Cazul Danielei Mărgulescu ridică semne de întrebare profunde legate de controlul intern, verificările financiare și transparența sistemului Poștei Române, în special în ceea ce privește gestionarea unor produse financiare sensibile, precum titlurile de stat. O structură opacă, fără audituri reale și cu personal suprasolicitat sau insuficient verificat devine, astfel, teren fertil pentru fraude de proporții, care compromit încrederea cetățenilor în stat și în instrumentele sale economice.
În perioada următoare, ancheta va continua sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu. În paralel, autoritățile financiare și instituționale ar putea fi nevoite să reevalueze mecanismele de control și responsabilitate în oficiile poștale care operează cu titluri de stat.

Un sistem inert
Într-o Românie în care autoritățile cer cetățenilor să-și digitalizeze viața și să investească cu încredere în instrumente ale statului, cazul de la Târgu Jiu arată cât de fragilă este siguranța sistemului când controlul lipsește, iar tăcerea managerială de la vârful Poștei Române devine complice. Delapidare, fals informatic și înșelăciune nu sunt doar infracțiuni izolate într-un birou de oficiu poștal. Sunt simptomele unui sistem expus și ignorat, în care încrederea publică poate fi ștearsă dintr-un click.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.