Spitalele vor putea organiza caravane medicale mobile

160

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că spitalele vor putea organiza caravane medicale mobile, în parteneriat cu asociații și organizații locale, iar serviciile acordate vor fi decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în regim ambulatoriu.

„De acum înainte, spitalele vor putea organiza caravane medicale mobile, în parteneriat cu asociații și organizații locale, iar serviciile acordate vor fi decontate de CNAS, în regim ambulatoriu. Din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate se vor deconta: servicii medicale de spitalizare de zi, consultații, proceduri diagnostice și terapeutice, precum și investigații paraclinice din pachetul de servicii reglementat prin contractul-cadru. Totul va fi acordat de medici specialiști, prin asistență medicală mobilă, în baza relației contractuale a spitalelor cu casele de asigurări de sănătate”, a precizat ministrul Rogobete, într-o postare pe pagina de Facebook a Ministerului Sănătății.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.