Post cu studii medii la Parchetul Gorj

325

Concurs în luna aprilie pentru ocuparea unui post vacant de muncitor treapta I – personal contractual, normă întreagă, pe perioadă nedeterminată, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj. Deși cerințele sunt accesibile, fiind necesare doar studii medii cu diplomă de bacalaureat și un atestat de specialitate în meseria de telefonist, postul vine cu o provocare semnificativă: candidații trebuie să aibă o vechime în muncă de cel puțin 9 ani și 6 luni. În plus, cei interesați vor trebui să prezinte o dovadă eliberată de la locul anterior de muncă, care să ateste dacă au produs pagube, natura acestora și dacă au fost acoperite. Dosarele de concurs pot fi depuse la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, până pe 24 martie 2025, ora 16:00, sau trimise prin Poșta Română, curierat rapid sau e-mail, până la aceeași dată, ora 23:59. Concursul va avea loc în județul vecin, la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, proba scrisă fiind programată pentru data de 8 aprilie. Interviul va fi pe 11 aprilie 2025.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.