Primăria comunei Bâlteni anunță organizarea unui concurs pentru ocuparea unui post contractual de execuție, vacant, pe perioadă nedeterminată.
Este vorba despre un post de mediator sanitar, grad profesional debutant, cu normă întreagă.
Dosarele de înscriere pot fi depuse până la data de 13 ianuarie 2026, ora 15:00, la sediul instituției.
Pentru participarea la concurs, candidații trebuie să fie absolvenți ai studiilor minime obligatorii, respectiv studii liceale, conform prevederilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar.
Nu se solicită vechime în muncă.
Printre condițiile specifice se numără deținerea unor cunoștințe minime de operare pe calculator, dovedite prin adeverință sau certificat de absolvire a unor cursuri de calificare, precum și absolvirea unui program de formare profesională de 720 de ore, finalizat cu certificat de calificare în ocupația de mediator sanitar, conform legislației în vigoare.
Calendarul concursului prevede selecția dosarelor în data de 14 ianuarie 2026, la ora 12:00, urmată de afișarea rezultatelor în aceeași zi, la ora 13:00.
Eventualele contestații privind selecția dosarelor pot fi depuse până pe 15 ianuarie 2026, ora 13:00, iar rezultatele acestora vor fi afișate pe 16 ianuarie 2026, la ora 13:00.
Proba scrisă este programată pentru 21 ianuarie 2026, la ora 09:00, cu afișarea rezultatelor în aceeași zi, la ora 13:00. Contestațiile la proba scrisă pot fi depuse până pe 22 ianuarie 2026, ora 13:00, urmând ca rezultatele acestora să fie afișate în aceeași zi, la ora 15:00.
Interviul va avea loc pe 23 ianuarie 2026, la ora 09:00, iar rezultatele vor fi afișate la ora 11:00. Contestațiile la proba de interviu pot fi depuse până la ora 13:00, iar soluționarea acestora va fi publicată la ora 15:00. Rezultatul final al concursului va fi afișat în data de 23 ianuarie 2026, la ora 15:30.









































