Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Gorj a scos la concurs un post cu normă întreagă de consilier, gradul I, principal, în cadrul Compartimentului Siguranța Alimentelor, la sediul instituției din Târgu Jiu, strada Ecaterina Teodoroiu, nr. 532.
Proba scrisă va avea loc pe 20 ianuarie 2026, ora 10:00, iar data, ora și locul interviului vor fi afișate odată cu rezultatele probei scrise.
Dosarele de înscriere se depun până la 5 ianuarie 2026, verificarea eligibilității candidaților se face în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la expirarea termenului, contestațiile privind eligibilitatea pot fi depuse în termen de o zi lucrătoare, iar soluționarea acestora se va realiza în două zile lucrătoare.
Candidații trebuie să aibă studii universitare de licență în domenii precum științe biologice și biomedicale, matematică și științe ale naturii, științe inginerești, cu specializări în medicină veterinară, chimie, inginerie chimică, ingineria produselor alimentare, control și expertiză a produselor alimentare sau tehnologie și control în alimentație publică, și o vechime minimă de 5 ani în specialitatea studiilor.









































