Orașul Țicleni ocupă cea mai mare parte a teritoriului de pe Valea Cioianei, pe artera principală rutieră dintre Târgu Cărbunești și Peșteana Jiu, având cea mai lungă stradă din România – strada Petroliștilor.
Înainte de 1950, mersul pe jos până la Târgu Jiu, Peșteana sau Cărbunești, era la modă. Trenul era folosit de foarte puțini, care aveau probleme la distanțe mai mari, sau de ceei care plecau în căutare de lucru la Constanța. Tinerii se urcau prima dată în tren când mergeau la armată. Povesteau bătrânii despre un cetățean că a făcut drumul de la București până acasă, pe jos.
Amnarul cu cremenea și iasca erau la modă până după Al Doilea Război Mondial.
Țiclenarilor nu le-a lipsit niciodată umorul și de multe ori fac haz de necaz. În cele ce urmează, voi încerca să redau câteva aspecte, care au adus zâmbetul pe buze, multor ascultători ai protagoniștilor ce-i voi aminti.
1.- PARASCHIVA ȘI ȘTENEPII
Un Constantin, om autoritar în fața soției sale, Paraschiva, venind de la câmp cu carul, tras de boi, au ajuns în dreptul casei lor, femeia ținând boii de funie. Când a virat din șosea să intre cu carul în curte, a agățat ștenapul porții cu o roată a carului. Constantin s-a făcut foc și pară, înjurând-o pe Paraschiva, iar în final zicându-i:” – Nu ești în stare să bagi carul în obor și ăia conduc avioane pe sus !”. Paraschiva i-a replicat: ”- Ei Costandine, ăia nu au ștenepi pe acolo pe sus ”!
2.- NOTARUL RĂDOACĂ ȘI TĂIETORII DE FRUNZĂ LA CÂINI
Primăria comunei Rășina a avut un eminent notar, Ion Rădoacă. Intrigat de faptul că unii cetățeni din localitate nu-și găseau alte ocupații gospodărești, venind zilnic la primărie, fără nici un scop, mai ales după război, că funcționarii nu-și puteau face în liniște lucrările. Domnul Prof. Constantin Șofei a relatat că notarul a afișat pe ușa primăriei următoarele:
” -Dragă cetățene,/Nu fii haimana,/Că mai ai de lucru/Pe la casa ta./Ai porumb și vie,/Nu sta haimana/Pe la primărie !”.
3.- CRITICA ȘI AUTOCRITICA ÎN ACȚIUNE
Când s-a creat prima organizație de partid, locală, prin „1945, s-au înscris mulți. Nu la mult timp, un MB a cerut cuvântul. I s-a dat și acesta a zis: ”-Tovarăși ! partidul nostru trebuie să aibă oameni cinstiți, corecți, fără nicio pată. Dar, organizația noastră trebuie să scape de două lepre”!. S-a făcut rumoare, după care șeful organizației a întrebat, care sunt leprele?. MB a răspuns: ”- O lepră este CT care amenință și sperie copiii, scoate din buzunar un briceag și îi amenință ”că îi scopește ca pe vieri”; ce împrumută nu mai dă înapoi, se ceartă cu vecinii..”. Supusă la vot excluderea, a fost aprobată în unanimitate.
A urmat întrebarea, care este a doua lepră ?. MB a răspuns: ”-Tovarăși ! A doua lepră sunt eu. Recunosc că îi mint pe mulți, că le fac una sau alta, dar nu mă țin de cuvânt….„. Supusă la vot, propunerea a fost votată de toți cei prezenți. Și uite, așa, organizația ”a scăpat de două lepre”. Critica și autocritica a avut rezultat. Întâmplarea a rămas de poveste.
4.- BICICLETA MERGE PE PERETE
După 1945, cinematograful s-a transformat într-un instrument de propagandă, în condițiile în care, în special în mediul rural, mai ales că în comunele noastre, majoritatea nu văzuseră niciodată ecranul. Se făcea mobilizare ca să participe cât mai mulți în fața ecranului. Pentru mulți a fost o noutate, că văzuseră până atunci, foarte rar vreo bicicletă, Nu văzuseră motociclete.
Prima dată s-a prezentat un film rusesc, seara, în curtea lui Constantin Mișoi Ungureanu, cu ecranul agățat pe un perete al casei, proiecția fiind făcută dintr-o mașină. Proprietarii fuseseră dislocați din casă.
Printre cei care vizionaseră filmul s-a numărat și baba Maria P. care a doua zi mergând cu vitele la păscut, cu mai mulți vecini , a început să le povestească ce a văzut ea în seara precedentă. Printre altele, a relatat: ” ….s-a suit unu cu bicicleta pe părete și îi ieșea fum din fund…..”.
Cele arătate mai sus, le-am reținut personal de la protagoniști.
Jurist, Ion M Ungureanu – Țicleni
