Bordura sudică a masivelor Parîng şi Vulcan este formată în majoritate din calcare supuse proceselor de carstificare. Pe aceste locuri, apele meteorice, precun şi cele din râuri, lucrând neîntrerupt milioane de ani au creat forme şi fenomene carstice de o frumuseţe şi un pitoresc aparte.
Dintre acestea, putem aminti Cheile Olteţului, cu a lor Pesteră Polovragi – cea mai lungă cavitate din Oltenia, şi a cincea din ţară, unde explorarea galeriilor subacvatice a fost făcută şi este continuată de GEES Bucuresti, Cheile Galbenului, cu Peştera Muierilor, prima cavitate electrificată şi amenajată pentru vizitare din ţară şi urme ale locuirii acesteia cu foarte mult timp în urmă, pentru ca, trecând de cealaltă parte a Jiului, ce în porţiunea grandiosului său defileu se constituie, astăzi, în cel mai nou parc naţional al României, să menţionăm Cheile Sohodolului, cu a lor multitudine de peşteri şi avene, dintre care două deţin recorduri naţionale în materie, câmpurile de lapiezuri şi depozitele de terra-rossa, rarităţi la nivel european, precum şi un curios, şi încă cercetat fenomen de difluenţă subterană, în peştera Gârla Vacii.
Tot pe aceste locuri, se mai păstrează urme ale locuirii de către oamenii preistorici a unor cavităti (pesterile Popii şi Cioarei ), enigme care nici până în ziua de azi nu au fost complet elucidate (Inelul de Piatră al Sohodolului) şi legătura sa cu pesterile Pîrlajului şi Laptelui, aflate pe creasta estică a Sohodolului, precum şi perimetrele Şuşiţa Verde şi Şuşiţa Seacă, fiecare dintre ele cu particularităţile sale, cu o cunoscută circulație subterană a apei prin carst, circulație favorizată de condiţiile specifice existente in zonă.
Pentru cei interesaţi, Gorjul dispune de un număr impresionant de peşteri, avene şi alte fenomene carstice
(peste 2000) care sunt grupate în mai multe perimetre speologice. Mulţi dintre cei care vizitează aceste obiective ori, pur şi simplu, se află în vecinătate, cu ocazia unor sărbători ori nedei, lasă în urma lor mizerie, să nu mai punem la socoteală intervenţiile ce se fac la maşini cu prilejul ieşirii la iarbă verde. Toate acestea, împreună cu activităţile necontrolate ale localnicilor care, nu de puţine ori, consideră zonele carstice un fel de depozite pentru gunoiul din gospodării, cu toate că în ultimul timp s-a intensificat campania de conştientizare la nivel local şi în mass-media, se pot constitui în focare de poluare a perimetrelor carstice şi dacă luăm în considerare şi apa care circulă prin carstul zonelor și care de multe ori este folosită de oameni şi animale.
Cheile Şuşiţei Verzi, la o privire generală, nu prezintă aspectul formelor carstice cu care suntem învăţaţi, datorită faptului că sunt largi, iar delimitarea acestora este dificilă de realizat. Perimetrul de mai sus menţionat este delimitat la est de masivele Sturi, Feţâia şi Cioara, iar la vest, de muntele Borzi. Şuşiţa Verde, care se formează tocmai în apropierea vîrfului Straja, prin unirea mai multor pârâiaşe dintre care cele mai importante sunt Amaru şi Cartianu, parcurge în prima parte a albiei sale o porţiune de roci impermeabile specifice zonei de creastă a Vulcanului pentru ca mai apoi să străbată perimetrul calcaros din componenţa platformei de eroziune Gornoviţa. Astfel, prin trecerea apei prin cele două unităţi geologice se formează cele două porţiuni ale cheii. Lăţimea acestora este de 30-50m în porţiunea de şisturi şi granite, ajungînd la 150-200m în porţiunea străbătută în calcare.
Şuşiţa Verde curge de regulă pe toată lungimea cheilor, dar debitul ei scade sever în perioadele de secetă prelungită, precum şi printr-o puternică penetrare a apei în carst pe un perimetru ce începe de la confluenţa cu Pârâul Sec şi se termină în apropierea satului Curpen. Deoarece debitele pierdute nu se mai regăsesc în aval, s-a determinat că acestea se deplasează subteran de la NE spre SV. În cadrul platformei de eroziune Gornoviţa, formele carstice sunt bine reprezentate printr-o multitudine de pesteri şi avene, precum şi prin cîmpul de lapiezuri din vecinătatea vârfurilor Leşu şi Cioclovina Vălarilor, ce formează una dintre cele mai spectaculoase perimetre de eroziune endocarstice din Carpaţi.
Dâlma Cucutelor, fenomenul cel mai reprezentativ din perimetrul Şuşiţa Seacă s-a format cu mult timp în urmă, prin acţiunea de erodare a Şuşiţei Seci, precum şi a pârâului Valea Seacă.
Cursurile acestora au fost drenate în final pe un curs subteran ce are şi scurte apariţii la suprafată. Creasta Dâlmei Cucutelor însoţeşte cheile pe o lungime de mai bine de 3 km, constituind versantul vestic. Acesta este format cu preponderenta din calcare puternic carstificate cu o mare varietate de fenomene specifice (cleanţuri, abrupturi, lapiezuri, peşteri şi avene). Se cuvine să amintim aici cele mai spectaculoase forme carstice Bidăroaia din Dîlma Cucutelor (-22m), avenul I (-12m), avenul F (-37m) precum şi Avenul Perseverenţei din Bordul Dobriţei (-88m).
Cheile Sohodolului se întind pe o distanţă de aprox. 12 km, între Poiana Contului şi comuna Runcu. Acestea pot fi împărţite în trei sectoare: Cheile Runcului, Cheile Vidrei şi Cheile Pătrunsa. Împărţirea este rezultatul configuraţiei geologice unde calcarele care ocupă cea mai mare parte sunt întrerupte de două ori de bare de şisturi cristaline şi granituri.
Calcarele predominante în acest perimetru prezintă o mare permeabilitate carstică datorită unui sistem bine dezvoltat de fisuri, canale, peşteri şi avene formate în urma unui îndelungat proces de dizolvare. Prin acest adevărat labirint subteran, apele se infiltrează cu uşurinţă dând naştere la o multitudine de fenomene carstice. În alte cazuri, apa se înmagazinează în golurile subterane şi iese la suprafaţă sub forma unor izbucuri din care unele cu debite importante. Cele mai cunoscute din acest perimetru sunt câmpurile de lapiezuri (formaţiuni carstice de suprafaţă ce au luat nastere prin coroziune pe roci carstificabile), avenele din acest perimetru (din care două deţin recorduri naţionale la cea mai mare stalacmită 10m precum şi cel mai mare puţ vertical -122m), cele două tuneluri ovoidale ce formează Nările ( de 76 şi respectiv 57m) , peştera Gîrla Vacii ce prezinta un foarte rar fenomen de difluenţă subterană şi Inelul de Piatră sau Inelul Domniţei, cum mai este cunoscut, o adevărată emblemă a Sohodolului, asupra originii sale fiind făcute, şi în ziua de azi, o multitudine de presupuneri, unele dintre acestea de-a dreptul hilare.
Nu trebuie omise din această enumerare Izvoarele Cernei, aflate pe teritoriul judeţului nostru, cea mai puternică sursă carstică din Romania, cu un debit ce variază între 3000-10000litri/sec. şi unde, iarăşi, ca o curiozitate, temperatura apei este constanta (6,8 grade C) indiferent de anotimp, ce face ca nici în iernile cele mai geroase să nu îngheţe, oferind un peisaj aproape ireal.
Şi aici trebuie menţionat faptul că în urma cercetărilor hidrospeologilor, apele izvoarelor îşi au originea tocmai în Retezatul Mic, într-un perimetru carstic numit Scorota-Soarbele. Cercetările făcute cu ajutorul trasorilor clasici şi speciali au scos în evidenţă faptul că traseul subteran Soarbele-Izvoarele Cernei este cea mai lungă străpungere hidrologică subterană determinată până la ora actuală în Romania.
Ultima, dar nu cea din urmă, este zona cuprinsă între văile Motrului Sec şi ale Motrului Mare unde se dezvoltă complexul carstic Muşetoaia, care se întinde către miazănoapte până în apropierea Pietrei Mari a Cloşaniului. Pe aceste locuri poate fi admirată o mare varietate a formelor şi fenomenelor carstice, constând în câmpuri de doline, cleanţuri, abrupturi, peşteri şi avene. Cele mai cunoscute sunt peşterile Martel şi Lazului, precum şi peştera-aven de la Sohodoalele Mici.
Circulaţia subterană a apei este fenomenul cel mai interesant şi în acelaşi timp cel mai complex din zonă şi extrapolând pe un perimetru delimitat spre est şi vest. Se poate afirma că avem de-a face cu o circulaţie activă a apei în subteran, circulaţie favorizată de structura geologică a zonei (calcare carstificabile), precum şi diferenţele de cotă dintre văi.
Mugurel PETRESCU, fotografii autor
