Prea puțin cunoscut ca persoană, dar știut de toată lumea prin reperele turistice realizate pentru cei care ajung pe meleagurile Gorjului, Alex Ducu a povestit pe conturile sale de socializare cum a ajuns să facă în apropiere de Pădurea Colorată un întreg sat de căsuțe răsturnate.
Are aici și Castelul Vrăjitoarelor, dar căsuțele sunt cele care atrag turiștii, mai ales că turiștii vin inițial să vadă Pădurea Colorată realizată de maestrul Mihai Țopescu pe marginea drumului național ce trece prin zonă. Iar Alex Ducu spune că nu a avut cursuri de antreprenoriat, nu a moștenit averi, ci a muncit de mic și pas cu pas a învățat gusturile clienților și s-a adaptat nevoilor acestora. „Am fost crescut cu munca. De foarte mic copil, părinții mei m-au pus în mijlocul treburilor. Nu ca pedeapsă, ci ca formare. Am învățat devreme ce înseamnă responsabilitatea, disciplina, efortul, respectul pentru muncă și pentru oameni. Nu teorie, ci practică zilnic. Munca nu era o opțiune. Era normalitate.
Și tocmai asta m-a construit. Povestea mea de antreprenor nu a început într-un birou, cu un plan de afaceri bine pus la punct, ci pe marginea drumului, în copilărie. Aveam doar 7 ani când am făcut primele „vânzări” lângă Dumbravă – Pădurea Colorată. Cu mâinile murdare de suc de afine și cu ochii plini de curaj, vindeam mure, căpșuni, cireșe și vișine oamenilor care treceau pe acolo. Atunci nu știam cuvinte mari precum „antreprenoriat” sau „leadership”. Știam doar că îmi place să vorbesc cu oamenii, să le ofer ceva bun și să simt că munca mea are valoare. Mai târziu, am dus lucrurile un pas mai departe: siropuri și dulceață făcute în casă, cu rețete simple, curate, așa cum le făceau ai mei. Fiecare borcan era, de fapt, o lecție despre răbdare, responsabilitate și respect față de client. Nu vindeam doar produse, vindeam o bucățică din munca și din povestea familiei mele. Drumul m-a purtat apoi pe Transalpina, la Rânca. Acolo, între munte și cer, am înțeles ce înseamnă să muncești cu adevărat pentru visul tău. Frigul, oboseala, zilele lungi – toate m-au învățat disciplină. Iar părinții mei au fost mereu acolo: nu doar cu sprijin moral, ci și fizic, prezenți ori de câte ori era nevoie. Ei mi-au fost primul „partener de afaceri”, primul exemplu de perseverență și corectitudine. Astăzi, când vorbesc despre leadership și antreprenoriat, nu o fac din cărți, ci din experiență. Am crescut printre oameni, învățând să le ascult nevoile, să fiu consecvent și să nu uit de unde am plecat. Cred că un lider adevărat nu se formează peste noapte, ci pas cu pas, din lucruri mici făcute bine, din respect pentru muncă și din recunoștință pentru cei care ți-au fost alături pe drum. În clasa a XII-a, la liceu, am făcut un pas pe care mulți nu au curajul să-l facă nici la 30 de ani:am intrat în antreprenoriat. Nu din dorință de bani rapizi. Nu din dorință de faimă. Ci dintr-un gând foarte simplu și foarte clar:
„Nu vreau să fiu angajat toată viața. Vreau să-mi construiesc propriul drum.” Aveam 18–19 ani.
Zero experiență reală în business. Zero siguranță. Zero plasă de siguranță. Dar aveam un lucru: determinare”, povestește Alex Ducu. El își amintește și acum că prima afacere în care a intrat a fost cea cu cozonacul secuiesc (kürtoskalács), pe care a dezvoltat-o pe Transalpina, la Rânca. Nu i-a fost deloc ușor pentru că acest gen de cozonac nu era bine primit în zona Olteniei, el încercând să își vândă marfa și la Peștera Muierilor, dar și la Băile Herculane. Privind în urmă, tânărul investitor realizează că a format totuși o mare familie în jurul său, cu care a putut pune la punct proiectul „Căsuța Răsturnată”, primit și el cu scepticism la început. „M-a inspirat ideea Castelului de Lut. Dar nu am vrut să copiez nimic. Nu am vrut să reproduc munca altora. Voiam ceva unic. Autentic. Original. Într-o vacanță în Turcia am văzut o casă răsturnată. Atunci nu i-am dat importanță. Dar o lună mai târziu, ideea mi-a revenit obsesiv. Am început să caut. Am început să studiez. Am descoperit că în România nu exista acest concept. Și am spus: „Asta e.” Am schițat casa pe un caiet de matematică. Am tăiat fierul cu mâinile mele, cu doi prieteni. Am făcut schițele singur. Am proiectat structura singur. Am găsit un sudor cu peste 30 de ani experiență. Când i-am spus ce vreau să fac, a început să râdă. Mi-a spus că sunt nebun să investesc bani într-un proiect pe care nu-l pot testa nicăieri. Că nu există studiu de piață. Că nu există garanții. Că nu există siguranță. Avea dreptate. Dar eu aveam altceva: viziune. Am încetat să mai spun oamenilor ce fac. Pentru că toți râdeau. Am construit în tăcere. În aproximativ 3 luni, exteriorul era gata. Am deschis porțile. Primele luni au fost un eșec financiar total. În 6–8 luni, încasări de aproximativ 1000€. Cheltuieli zilnice mari. Pierderi constante. Presiune psihică enormă. Dar nu m-am oprit. Am continuat construcția interiorului. L-am finalizat. Și atunci a început schimbarea. Oamenii au început să vină. Reacțiile au început să fie pozitive. Impactul a început să se vadă. Scopul meu nu a fost niciodată doar profitul. Scopul meu a fost mai mare: să pun Bumbești-Pițic pe hartă, să pun Gorjul pe harta turistică, să pun România pe harta turismului experiențial”, povestește patronul de la „Satul Răsturnat”.
Gelu Ionescu
