Trupa de teatru „Vatra Dacică” din Polovragi a obținut un succes de excepție la Festivalul de Teatru „Amza Pellea”, desfășurat la Râmnicu Vâlcea. Performanțele remarcabile ale tinerilor actori au confirmat, încă o dată, valoarea artistică și seriozitatea unei trupe care duce cu cinste numele Gorjului pe scenele naționale.
Cel mai important trofeu al competiției, Locul I, a fost câștigat de spectacolul „Justiție”, impresionând juriul prin forța interpretării și coerența actului artistic. Distribuția a fost alcătuită din Bogdan Cojanu, Andreea Huruială, Sebastian Ilie Dura și Issabela Băluță, fiecare contribuind decisiv la succesul producției. Totodată, Sebastian Ilie Dura a fost distins cu Premiul pentru Cel mai bun actor, o recunoaștere individuală a talentului și maturității sale scenice.
Performanțele trupei au continuat cu spectacolul „Cine a furat găina”, care a obținut Locul III, având-o în distribuție pe Alecsia Preoteasa. De asemenea, momentul artistic „Zeen. Ce boală o mai fi și asta”, interpretat de Alecsia Preoteasa, Alessya Botanciu și Antonia Dogaru, a primit Mențiune pentru cea mai apreciată interpretare, expresivitate și valoare artistică, stârnind aprecierea publicului și a juriului.
Rezultatele obținute la Festivalul „Amza Pellea” reprezintă o confirmare clară a muncii, pasiunii și dedicării tinerilor actori din „Vatra Dacică”. Merite deosebite revin profesorului coordonator Marilena Alexie, pentru profesionalismul și implicarea constantă, dar și părinților, care le sunt sprijin necondiționat. Succesul de la Râmnicu Vâlcea demonstrează că talentul, atunci când este susținut și cultivat, nu poate trece neobservat.
Izabella Molnar







































