Premii și medalii pentru liceenii din Gorj la Olimpiada Națională de Matematică

299

Elevii din județul Gorj au obținut rezultate deosebite la Olimpiada Națională de Matematică pentru liceu, desfășurată la Botoșani. Patru liceeni au fost premiați pentru performanțele lor excepționale, iar doi dintre aceștia s-au calificat pentru barajul național, care va decide componența lotului național ce va reprezenta România la olimpiada internațională de matematică din vară.

Printre cei distinși se numără Avram Traian, elev al Colegiului Național „George Coșbuc” din Motru, care a obținut o medalie de argint, o mențiune din partea Ministerului Educației și Cercetării și s-a calificat pentru barajul național. „Această reușită remarcabilă nu ar fi fost posibilă fără îndrumarea pasionată și constantă a domnului profesor Alin Băcilă, căruia îi mulțumim pentru profesionalism și dedicare”, au transmis reprezentanții colegiului.

Un alt rezultat deosebit a fost obținut de Radu Alexandru Gabriel, elev la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, pregătit de profesorul Mihai Bunget. Acesta a câștigat medalia de argint și s-a calificat, de asemenea, pentru barajul național.Mario Cristian Scurtu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu, a câștigat o medalie de argint și o mențiune din partea Ministerului Educației, sub îndrumarea profesorului Justin Paralescu. Un alt elev din acest colegiu, Andrei Cătălin Fometescu, elev în clasa a IX-a, pregătit de profesorul Amza Gabriel, a obținut medalie de bronz.

Lotul a fost însoțit la Botoșani de către profesorul Gabriel Amza (Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu).
La etapa națională a olimpiadei au participat 369 de elevi din toate județele țării și municipiul București. Medaliile au fost oferite din partea Societății de Științe Matematice din România.
Etapa națională a Olimpiadei de Matematică pentru elevii de gimnaziu se va desfășura la Buzău, între 7 și 12 aprilie, oferind o nouă oportunitate pentru tinerii matematicieni din județul Gorj să își demonstreze abilitățile.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.