6.6 C
Târgu Jiu
duminică, 15 februarie 2026

Preoți și studenți teologi, reuniți la Mănăstirea Tismana pentru formare catehetică

21

Preoți și studenți teologi din cadrul Mitropoliei Olteniei au participat, în perioada 10–11 februarie 2026, la un program de formare catehetică desfășurat la Mănăstirea Tismana, unul dintre cele mai importante centre spirituale din județul Gorj.

Manifestarea a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii, prilejuită de sărbătoarea Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie, moment care a oferit participanților cadrul liturgic și duhovnicesc necesar pentru desfășurarea activităților ulterioare.

Programul a continuat cu sesiuni de formare ce au inclus prezentări dedicate etapelor catehezei, ateliere de lucru organizate în contextul anului omagial 2026, consacrat pastorației familiei, precum și alte activități tematice menite să sprijine dezvoltarea și perfecționarea activității catehetice la nivel local și eparhial.

La finalul întâlnirii, participanții au primit diplome de participare, iar organizatorii au transmis un mesaj de mulțumire, subliniind importanța consolidării catehezei pentru formarea spirituală a generațiilor viitoare.

Evenimentul face parte din seria de proiecte desfășurate în parteneriat între cele patru eparhii ale Mitropoliei Olteniei, colaborare începută în toamna anului 2023.

Atelierul de formare a fost organizat și în parteneriat cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei, oferind participanților un prilej valoros de schimb de experiență în domeniul catehetic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.