Primăria comunei Drăguțești organizează concurs pentru ocuparea unui post contractual vacant de șofer, grad profesional I, în cadrul Compartimentului Administrativ.
Pentru ocuparea postului, candidații trebuie să aibă studii medii, permis de conducere categoriile B, C și D, precum și o vechime de minimum 3 ani în domeniu. De asemenea, aceștia trebuie să îndeplinească toate condițiile legale privind angajarea în sectorul public.
Cei interesați își pot depune dosarele până pe data de 30 aprilie 2026, ora 14:00, la sediul instituției.
Concursul va avea loc în două etape. Proba scrisă este programată pentru data de 8 mai, iar interviul se va desfășura pe 14 mai.
I.I.







































