Încă șase unități de învățământ din județul Gorj au fost selectate pentru a primi finanțare în cadrul programului național de prevenire a violenței în școli.
Ministerul Educației și Cercetării a alocat fonduri suplimentare pentru derularea în perioada martie – iulie 2025 a unei noi sesiuni a Programului de prevenire a violenţei şi infracţiunilor în mediul şcolar „Împreună prindem curaj”.
Astfel, Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Școala Gimnazială Lihulești, Școala Gimnazială Alimpești și Liceul „Mihai Viteazul” Bumbești-Jiu vor primi fiecare câte 5.000 lei. Totodată, Liceul Tehnologic „Henri Coandă” din Târgu Jiu va beneficia de 4.950 de lei, iar cea mai mică sumă – 3.850 lei – a fost alocată Școlii Gimnaziale „Ion Vîlceanu” din Drăgotești.
Fondurile pot fi folosite pentru organizarea de excursii, ateliere de vară, activități artistice și sportive, vizite la tribunal, precum și pentru întâlniri interactive între elevi, părinți și reprezentanți ai Poliției sau Jandarmeriei. De asemenea, școlile pot desfășura concursuri cu tematică educațională. Toate aceste inițiative au ca obiectiv principal construirea unui mediu școlar sigur și prietenos, în care să predomine empatia, respectul și colaborarea între elevi, profesori și părinți. „Suntem bucuroși să anunțăm că am câștigat proiectul național «Împreună prindem curaj» – un pas important în lupta pentru prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar! Prin acest proiect, ne alăturăm unei campanii naționale menite să creeze un mediu educațional mai sigur, bazat pe respect, empatie și colaborare. Ne dorim ca fiecare elev să vină la școală cu încredere, fără teamă, și să se simtă valorizat și susținut”, potrivit conducerii Școlii Gimnaziale „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu.
Bugetul total al programului pentru județul Gorj a fost suplimentat cu suma de 28.800 de lei. Activitățile în cadrul proiectului se pot desfășura în intervalul mai-iulie 2025.
În prima etapă au fost selectate 12 unități de învățământ. Este vorba de Liceul Tehnologic Bârsești, Școala Gimnazială „Antonie Mogoș” Ceauru, Liceul Tehnologic „General Ioan Culcer” Târgu Jiu, Liceul Tehnologic Motru, Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu” Târgu Jiu, Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” Târgu Jiu, Liceul Teoretic Novaci, Școala Gimnazială Stănești, Școala Gimnazială nr. 1 Polovragi, Școala Gimnazială nr. 1 Motru, Liceul Tehnologic Baia de Fier și Liceul Teologic Târgu Jiu.
Implementarea şi coordonarea acestui program la nivel judeţean revin Inspectoratului Şcolar Județean Gorj şi Centrului Județean de Resurse și Asistenţă Educaţională Gorj, care selectează, sprijină, îndrumă și monitorizează unităţile de învăţământ.
Programul „Împreună prindem curaj” a debutat în anul școlar 2023–2024 și a fost implementat deja în aproximativ 500 de unități de învățământ din toată țara, generând un impact pozitiv încă din primul an.
I.I.