Protestele din Educație continuă. Astăzi, în Piața Victoriei din București, sute de cadre didactice din toată țara, inclusiv din județul Gorj, au participat la un nou protest organizat de sindicatele din învățământ. Profesorii își exprimă nemulțumirea față de măsurile de austeritate adoptate de Guvern și solicită demisia ministrului Educației, Daniel David, precum și a premierului Ilie Bolojan.
„Cu câteva zile înainte de începerea școlii, ne-am mutat cu protestele în fața Guvernului, unde se strigă în continuare demisia Guvernului Bolojan și a ministrului Educației, Daniel David. Toată vara ne-au auzit strigătele noastre de disperare, dar nu au răspuns nici măcar printr-un dialog social eficient”, a declarat, pentru Gorjeanul, Simona Urluescu, președintele Sindicatului Liber din Învățământ Târgu Jiu.

Profesorii se simt ignorați și puși în fața unor decizii precum comasarea școlilor, creșterea numărului de elevi la clasă și majorarea normei didactice.
„Muncim pe aceiași bani ore mai multe. Totul s-a făcut fără cap, pe repede-înainte. Suntem îngrijorați și nu știm în ce direcție se îndreaptă sistemul de educație. Luni, școala va începe într-un mod anormal și nemaiîntâlnit până acum. Ne pare rău de copiii care vor veni pentru prima dată în grădinițe și școli. Ne vor găsi supărați și revoltați din cauza măsurilor de austeritate care s-au luat fără să ne întrebe. Aceasta nu este reformă, ci dezastru; aceasta nu este o austeritate, este o nenorocire. Ne-au adus la disperare”, a adăugat liderul SLI Târgu Jiu.

Sindicatele din Educație au anunțat că protestele vor continua. Vineri este programat un nou miting în Piața Victoriei, între orele 12:00 și 13:00. Luni, în prima zi de școală, profesorii vor organiza un miting și un marș de protest pe traseul Piața Victoriei – Palatul Cotroceni, în intervalul 11:00-16:00.










































