Profesorul și istoricul Dumitru Cauc, condus joi pe ultimul drum

221

Lumea culturală și academică din Gorj este în doliu. Profesorul doctor Dumitru Cauc, unul dintre cei mai apreciați dascăli, istorici și scriitori gorjeni, s-a stins din viață duminică, 19 octombrie 2025, la vârsta de 72 de ani.

Originar din comuna Negomir, Dumitru Cauc a fost o personalitate remarcabilă a învățământului și culturii din Gorj. Absolvent al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și al Universității din Craiova, unde și-a obținut titlul de doctor în istorie, profesorul Cauc a format generații întregi de elevi, cărora le-a insuflat dragostea pentru istorie, cultură și valorile autentice ale satului românesc.

A fost autorul unor lucrări istorice de referință, apreciate în mediile științifice, printre care se numără „Monografia comunei Negomir”, „Victor Popescu – simbol al luptei poporului român pentru întregire națională” și „Timișeni, satul care se stinge”.

În paralel, și-a exprimat sensibilitatea artistică prin volumele de poezie „Rădăcini”, „În hora lumii” și „Au adormit stelele în iaz”, în care se regăsesc nostalgia, evlavia și dragostea pentru locurile natale.

Prin activitatea sa, Dumitru Cauc a fost un colaborator apropiat al instituțiilor culturale din județul Gorj, participând la numeroase lansări de carte, simpozioane și evenimente dedicate tradiției și identității românești.

Familia a anunțat că trupul neînsuflețit al profesorului va fi depus, în această după-amiază, acasă, în satul Valea cu Apă, comuna Fărcășești, pentru ca toți cei care l-au cunoscut și l-au prețuit să-i poată aduce un ultim omagiu.

Slujba de înmormântare va avea loc joi, 23 octombrie, la ora 12:00, la Biserica de lemn „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Valea cu Apă, urmată de înhumarea în cimitirul parohial.

Pierderea profesorului Cauc lasă un gol imens în cultura gorjeană.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.