Profiluri de autori gorjeni în viziunea publicistului Victor Troacă

134

În seara zilei de vineri, 21 noiembrie 2025, Asociația Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni „Al. D. Șerban” a organizat un eveniment editorial de excepție, dedicat lansării celui mai nou volum semnat de președintele asociației, dr. Victor Troacă, antologia, intitulată „Profiluri de autori. Prieteni ai Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni «Al. Doru Șerban» Târgu Jiu”.

Municipiul Târgu Jiu a găzduit în seara zilei vineri, 21 noiembrie 2025, începând cu ora 17:00, un eveniment cultural de excepție, organizat de Asociația Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni „Al. D. Șerban” dedicat lansării celui mai nou volum semnat de președintele asociației, dr. Victor Troacă. Cartea, intitulată „Profiluri de autori. Prieteni ai Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni «Al. D. Șerban» Târgu Jiu”. Antologia a fost prezentată în fața publicului într-un cadru festiv, reunind scriitori și iubitori ai literaturii gorjene. Volumul reprezintă o incursiune în universul autorilor apropiați asociației, aducând în prim-plan portrete literare, contribuții și reflecții asupra activității culturale locale. Tot în cadrul evenimentului a fost lansat și numărul 11 al revistei „SPICON”, publicația oficială a asociației, apreciată pentru promovarea creațiilor literare și pentru susținerea cercetării culturale din regiune.
Evenimentul s-a desfășurat la PAVILION Art 360, situat pe Bulevardul „Constantin Brâncuși”, de la parterul Stadionului Municipal, unde, în prezența multor iubitori de literatură, cultură și spiritualitate gorjeană, ai membrilor asociației, prietenilor și familiei domnului dr. Victor Troacă, invitați să participe la această întâlnire dedicată dialogului intelectual și promovării autorilor locali, unde, moderatorii Doru Fometescu, Gelu Birău și Ion Elena, au prezentat publicului prezent informații despre autor, despre noul volum și revista recent apărută.
Poetul și epigramistul Doru Fometescu, vicepreședinte al asociației, în cuvântul de deschidere al evenimentului, a spus că Asociația Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni „Al. D. Șerban” a creat un cadru potrivit de prezentare literară și a reunit, pentru a doua oară, personalitățile culturii gorjene, foarte diverse, datorită președintelui dr. Victor Troacă, care lansează a doua antologie dedicată cercetătorilor și scriitorilor de carte. Dacă prima, editată în anul 2022, a fost dedicată numai membrilor acestei asociații, această nouă antologie este dedicată tuturor gorjenilor, chiar și cei născuți pe alte meleaguri dar stabiliți în Gorj, care au creat, au scris și publicat cărți. Lucrarea, în cuprinsul a 474 pagini, conține 34 profiluri de autori de carte.
Poetul Gelu Birău, unul dintre moderatori, a spus că „motorul” asociației, care anul acesta împlinește 15 ani, este Victor Troacă, președintele acesteia din anul 2011, un valoros cercetător, dedicat și talentat, și un destoinic autor de carte din Gorj care a prilejuit această întâlnire de socializare și cunoaștere între personalitățile culturii gorjene. De profesie economist, doctor în economie din noiembrie 1994, care a lucrat aproape 4 decenii în sistemul bancar și cadru universitar, datorită pasiunii de cercetare și documentare a reușit să publice peste 70 de titluri de carte, cele mai multe, de specialitate. Ca președinte al acestei asociații a devenit deosebit de activ în organizarea de evenimente culturale, în scrierea de cronici literare și recenzii, acordând o mare atenție promovării scriitorilor locali. Din cărțile sale cititorii pot cunoaște numeroase destine ale unor personalități locale sau naționale, iar scriitura sa are claritate, precizie și atrage cititorii. „Această lucrare este darul pe care cercetătorul Victor Troacă îl face culturii gorjene”, a încheiat alocuțiunea sa domnul Gelu Birău.
Profesorului Ion Elena, scriitor și jurnalist, i-a revenit bucuria de a prezenta numărul 11 al revistei SPICON, o revistă de literatură, arte și istorie culturală editată de Asociația Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni „Al. D. Șerban”, avându-l ca director pe Victor Troacă și redactor-șef pe Viorel Surdoiu. „Revista găzduiește creațiile literare ale membrilor asociației dar și a multor tineri gorjeni, pe care vi le recomand să le citiți, pentru că toți ați primit în dar această revistă alături de volumul domnului Troacă. Vă mulțumesc dumneavoastră, tuturor participanților la acest eveniment, și vă mulțumesc că mă faceți să fiu optimist și în același timp, fericit, că educația prin cultură și progresul societății prin cultură sunt într-un trend ascendent, ca să folosesc această sintagmă.”
Profesorul universitar Ion Popescu-Brădiceni, scriitor și critic literar, a spus: „Trebuie să ai puterea, să ai curajul, să ai verticalitatea să fii altruist. Să-ți iubești aproapele. Să te uiți atent la el, să-i cauți privirea dacă te știi moral, dacă stai bine cu etica, dacă vrei să fii înconjurat de prieteni. Și de aceea Victor Troacă este mereu înconjurat de prieteni!”
Profesorul universitar dr. Ion Mocioi, poet, scriitor, jurnalist, reputat brâncușiolog, a spus că: „Prin această asociație, condusă de Victor Troacă, se dorește să se unească toți intelectualii Gorjului, indiferent din ce alte asociații fac parte, într-un fort comun în care să se susțină cultura românească, știința românească, arta românească, folosind mijloacele cele mai moderne. E nevoie de această unitate, așa cum au făcut și cei din Vâlcea, care în decurs de 10 ani au reușit să scoată enciclopedii. Președintele Victor Troacă este un model de dăruire în ceea ce privește gândirea, arta și traiul nostru specific românesc”, apoi a invitat toți oamenii de cultură să se înscrie în această asociație pentru a putea pune în valoare gândirea, arta și morala de tip românesc, înlăturând-o pe cea care a distrus specificul național.
Poetul glogovean Nicolae Dragoș, cuprins și dumnealui în antologia lansată aici, a spus că e tare bucuros și mai ales că se scrie mult în Gorj. „După părerea mea, nu scrii pentru gloria ta, ci pentru că ai o chemare lăuntrică, pentru care nu trebuie să te judeci”, a încheiat mesajul său distinsul și apreciatul poet și epigramist gorjean.
În continuare, moderatorul Gelu Birău a spus că autorii de carte gorjeni folosesc timpul să lase ceva în urma timpului. Cărțile au rezistat timpului, chiar dacă unele au mai luat foc. Autorul de carte este în esență un altruist. Numai un altruist poate să spună ceea ce crede, ceea ce visează, ceea ce așteaptă de la societate.
În încheierea alocuțiunilor, domnul Victor Troacă, președintele asociației, a mulțumit tuturor celor prezenți pentru efortul și dorința de a fi alături de el împreună cu membrii asociației pe care o conduce, la acest eveniment. A mulțumit autorităților și instituțiilor care au sprijinit, acum sau de-a lungul anilor, într-un fel sau altul, activitatea Asociației, dar și partenerilor pentru organizarea acestui eveniment (Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, Filiala „Jean Bărbulescu” a UZPR și Primăria Târgu Jiu). A mulțumit presei, „atât celor prezenți astăzi aici, cât și celor care au acordat atenție activității noastre de-a lungul timpului.”
Un gând de gratitudine și pioșenie, a fost îndreptat spre acele suflete ale celor incluși în acest volum, dar care, din păcate, au plecat în Împărăția Cerurilor printre care și mentorul spiritual al Asociației, regretatul scriitor Alexandru Doru Șerban „pentru care ne rugăm Domnului să-i aibă în paza Sa”, ținându-se un moment de reculegere.
Pentru cei găzduiți în acest volum, a mulțumit în mod special, pentru creațiile și scrierile dumnealor, printre care mă regăsesc și eu.
Despre realizarea acestei antologii, domnul Troacă a mărturisit că: „O parte din creațiile domniilor voastre, pe care eu am reușit să le parcurg, ca și prin cele aflate din documentările pe care le-am făcut pentru scrierea acestei cărți, mi-ați înnobilat inima și sufletul, m-ați mutat din lumea cifrelor care mi-au dominat viața profesională în cea a cuvintelor și imaginației scriitoricești, și nu în ultimul rând mi-ați oferit și șansa spre un nou orizont creativ. Sunt convins că nu am reușit ceea ce poate mi-aș fi dorit. Cu siguranță că documentarea mea pentru a creiona profilul fiecăruia dintre dumneavoastră, nu a reușit să cuprindă tot ceea ce ar fi fost esențial. Pentru orice, eroare, greșeală sau neclaritate vă cer mii de scuze și vă adresez rugămintea iertăciunii”. În continuare a făcut apel la aceia ale căror profiluri de autor sunt prezentate în acest volum și doresc să devină membrii ai Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni „Al. D. Șerban” Târgu Jiu, să o facă încă din această seară, completând o Cerere pe care, după completare, să o înmâneze domnului vicepreședinte Doru Fometescu.
A mulțumit apoi domnului Minel Cinciulescu – director al Tipografiei ProdCom Târgu Jiu și al Editurii „Măiastra” Târgu Jiu, sub egida căreia a apărut și acest volum și revista SPICON, adresând mulțumiri echipei redacționale și redactorului-șef al acesteia, Viorel Surdoiu, precum și tuturor colaboratorilor. Iar în final, dar nu în ultimul rând, a mulțumit familiei sale, prezentă aproape în corpore, pentru înțelegere, sprijin și susținere în munca sa scriitoricească.
În continuare, s-a trecut la partea a doua a evenimentului, unde autorul a dat autografe, a făcut fotografii cu cei prezenți și s-au purtat discuții, „la un pahar de vorbă” despre antologie și revistă, despre proiecte de viitor, și câte și mai câte alte teme de discuție. Cei doritori, au primit formulare pentru primirea în rândul membrilor acestei asociații de elită a Gorjului.
Se cuvine să mulțumim organizatorilor și în mod special domnului Victor Troacă, pentru acest eveniment cultural de excepție.
Gigi BUȘE, Filiala „Jean Bărbulescu” Gorj-Mehedinți a UZPR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.