* Apele României, cadastrate în proporție de 70%
Conform prognozei elaborate de specialiștii de la Centrul Național de Prognoze Hidrologice, regimul hidrologic se va situa, în luna decembrie, la valori cuprinse între 30-50% din mediile multianuale lunare.
De asemenea, acestea vor fi mai mari (50-80%), pe râurile din bazinele hidrografice: Olt superior şi mijlociu, Putna, Bistrița, Moldova, Suceava şi pe cursul Siretului. În schimb, pe râurile din bazinele hidrografice: Cerna, Jiu mijlociu şi inferior, Olt inferior, Vedea, Rm. Sărat, Bârlad şi Jijia, valorile vor fi mai mici (sub 30%).
,,Formațiunile de gheață (gheață la maluri, năboi, izolat pod de gheață) vor fi în extindere şi intensificare în prima decadă a lunii pe unele râuri din zona de munte din nordul, centrul şi estul țării, apoi vor avea extinderi şi intensităţi variabile, în funcţie de evoluţia temperaturilor şi a precipitaţiilor”, au comunicat reprezentanții de la Apele Române Jiu. Pe de altă parte, cel puțin 70% din lungimea cursurilor de apă vor fi cadastrate în cadrul Investiției „Realizarea cadastrului apelor”. Proiectul este derulat în prezent de Administrația Națională ,,Apele Române” în cadrul Componentei 1 – Managementul apelor, Pilonul I „Tranziția Verde” și beneficiază de fonduri susținute din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) 2020 – 2026, în valoare de aproximativ 30 milioane de euro. Contractul de finanțare a proiectului a fost semnat în data de 8 noiembrie 2024, a informat instituția.
M.C.H.







































