2.3 C
Târgu Jiu
sâmbătă, 28 februarie 2026

Protest la sediul Ministerului Educaţiei Naţionale

1181

Circa 100 de membri ai Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” vor picheta astăzi, începând cu ora 11:00, sediul Ministerului Educaţiei Naţionale.

Printre revendicările FSE „Spiru Haret” se numără: elaborarea pachetului legislativ pe educaţie – cu termen 31 martie, conform Acordului încheiat între federaţiile sindicale din învăţământ şi Guvernul României; majorarea costului standard per preşcolar/elev – faţă de lipsa acută de resurse umane, materiale şi financiare; respectarea parteneriatului social; asigurarea personalului didactic de predare calificat; plata, în regim de urgenţă, a tuturor sumelor rezultate din sentinţele judecătoreşti definitive, anterioare datei de 31.12.2018 (care, conform Acordului, trebuia realizată până la 31.01.2019); calcularea corectă a sporurilor şi indemnizaţiilor la nivelul salariilor în plată; stoparea violenţei în unităţile de învăţământ; asigurarea profesorilor de sprijin, a consilierilor psihopedagogi, precum şi a finanţării suplimentare pentru unităţile de învăţământ de masă cu clase în care sunt înscrişi copii cu cerinţe educaţionale speciale; instrumente reale, aplicabile în situaţiile în care cadrele didactice nu dau dovadă de profesionalism, nu au vocaţie, perturbă desfăşurarea întregii activităţi a unităţilor de învăţământ; angajarea în mod real a răspunderii pentru prejudiciile aduse şcolii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.