Pus sub control judiciar după ce l-a amenințat cu secera pe patronul unui local din Târgu-Jiu

204

Bărbatul de 33 de ani, din orașul Târgu-Cărbunești, arestat preventiv, pe 14 august, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, a fost eliberat. În urma contestației, magistrații au dispus măsura controlului judiciar. Acesta este acuzat că, pe 11 august, l-a amenințat pe patronul unui local din Târgu-Jiu, cu o seceră. „La data de 13 august 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu, Biroul de Investigații Criminale, s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice. Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, la data de 11 august, în jurul orelor 13.00, respectiv 21.00, un bărbat de 33 de ani, din Târgu-Cărbunești, în timp ce se afla în incinta unui local de alimentație publică situat pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu din Târgu-Jiu, având asupra sa un obiect contondent, a tulburat ordinea și liniștea publică, amenințând administratorul localului și creând o stare de temere în rândul clienților. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice. La data de 13 august 2025, față de bărbatul de 33 de ani a fost dispusă măsura reținerii pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Gorj, iar în cursul zilei de 14 august a fost prezentat instanței, față de acesta fiind luată măsura arestării preventive pentru 30 de zile”, a declarat Ioana Nanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Tânărul din Târgu-Cărbunești a depus contestație împotriva deciziei Judecătoriei Târgu-Jiu, iar a doua instanță a înlocuit măsura cu controlul judiciar, pe o perioadă de 60 de zile. ,,Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Dispune arestarea preventivă a inculpatului pentru săvârşirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice în formă continuată, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 14.08.2025 până la data de 12.09.2025, inclusiv. Cu drept de contestaţie”, aceasta este decizia luată de magistrații Judecătoriei Târgu-Jiu și contestată de bărbat. În 2016, acesta a fost reținut după ce ar fi tăiat un câine cu secera. În 2019, acesta a petrecut din nou o noapte în arest, după ce ar fi lovit cu pumnul un bărbat de 45 de ani, pe o stradă din Târgu-Cărbunești.
C.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.