De obicei, Anul Nou începe cu speranță. Cu promisiuni și urări de bine făcute nouă, în primul rând și celor de lângă noi, în al doilea rând. Anul Nou, acum, și-a încălcat toate promisiunile. Anul Nou, acum, a ținut morțiș să ne arate partea lui cea mai întunecată.
A plecat un OM. Un DASCĂL. Unul care nu numai că ne-a învățat despre minunile literaturii și ale gramaticii, dar ne-a ocrotit și ne-a îndrumat ca pe copiii lui.
Anul Nou a luat și a dus departe un călăuzitor nu numai în ale cărții, dar și în ale vieții, cu poveștile lui despre tot ceea ce trăise și experimentase el, la momentul respectiv. Nu se ferea de noi, nu avea tabuu-ri despre subiectele de discuție și atunci, la vremea aceea, era mare lucru, fiind printre puținii care știau să o facă. Știa să fie și dur, dar teama noastră de el venea mai ales din respectul pe care i-l purtam.
Da, era respectat și recunoscut pentru cunoștințele sale, dar și pentru verticalitatea cu care ne trata. Și nu numai pe noi, cei din promoția 1984, cei care îi aducem, acum, cel mai pios și cel mai mare omagiu, ci pe toți cei care au avut norocul să-i fie discipoli.
Anul Nou l-a luat pe ”tovarășul” nostru diriginte și profesor, Velican Eugeniu. Probabil că este nevoie de dumnealui și la alte școli, în alte lumi, dar lumea noastră a sărăcit brusc și nemeritat.
Și-acum, ce-am putea să-i urăm de Anul Nou? Somn ușor și lin, domnule profesor! Să vă odihniți împăcat acolo unde sunteți și să fiți sigur că învățăturile date au fost și vor fi respectate și împărtășite cu drag de toate generațiile care v-au trecut prin mână!
Camelia Câmpeanu
