8.1 C
Târgu Jiu
vineri, 6 martie 2026

Răpitorul de la Bâlteni, de negăsit

338

La mai bine de 48 de ore de la anunţarea dispariţiei unei fete de 16 ani din satul Moi, comuna Bâlteni, cel care a luat-o din faţa casei părinteşti pare în continuare de negăsit. Poliţiştii implicaţi în anchetă au dat, în schimb, de minora pe care fugarul dorea să o violeze, fata fiind salvată înainte de a fi abuzată sexual. Răpitorul său a fost dat în urmărire naţională şi internaţională, în cazul în care ar intenţiona să părăsească ţara el riscând să fie prins la orice punct vamal.

Ana Maria Vâlceanu a fost salvată duminică seara de poliţişti după ce a fost descoperită într-o casă din Bâlteni. Cel care a răpit-o sâmbătă noaptea o prezentase unui amic de-al său ca fiind prietena sa, fata fiind ameninţată cu moartea dacă nu face jocurile. Cristian Gheorghe Baţai a făcut în aşa fel încât de sâmbătă noaptea şi până duminică seara să reuşească să fie cu un pas înaintea anchetatorilor, fugind din calea acestora ori de câte ori i se lua urma. Bărbatul a simţit însă duminică seara că este încolţit şi a decis să-şi abandoneze victima, fata putând astfel să fie recuperată de poliţişti, cărora le-a povestit că a fost obligată să doarmă prin pădure, fiind bătută şi ameninţată. A povestit şi că a fost ascunsă prin diferite imobile, inclusiv la rude ale răpitorului, Baţai cunoscând foarte bine zona.
Bărbatul s-a făcut de nevăzut de duminică seara încoace, poliţiştii nereuşind să-l prindă, deşi oamenii legii au fost de câteva ori în postura de a pune mâna pe el. Baţai nu este un infractor oarecare, el având la activ trei condamnări penale, una dintre ele fiind pentru viol. În 2003 a ajuns pentru prima dată după gratii, pentru o violare de domiciliu, după care în 2009 a violat o femeie din Bâlteni, fiind condamnat la cinci ani de închisoare. Înainte de a ajunge după gratii şi-a mai bătut nişte vecini, i-a ameninţat şi înjurat, alegându-se în 2010 cu alţi cinci ani de închisoare, pedepsele fiind cumulate între ele. Baţai a ajuns după gratii în iunie 2009, în vara anului trecut fiindu-i admisă o cerere de eliberare şi, astfel, înainte de a executa întreaga pedeapsă, individul a redevenit o persoană liberă.
A început apoi să-i facă „curte” fetei pe care a răpit-o acum şi probabil şi altora. El îşi dorea insistent să aibă o relaţie cu Ana Maria, fata având însă un alt prieten, şi el recidivist, din păcate. Acesta este şi motivul pentru care tânărul nu a reacţionat violent atunci când i s-a cerut să o părăsească pe fata de 16 ani. Sâmbătă noaptea băiatul în cauză a plecat spăşit, fiind alergat de un complice al lui Baţai pe care ar fi putut să-l snopească în bătaie. Risca însă să nu fie crezut că era în legitimă apărare şi s-a temut că ajunge iarăşi în spatele gratiilor. Aşa a putut Baţai să plece liniştit cu Ana Maria şi pădurea de la marginea satului şi de atunci să se tot ascundă pentru că prietenul fetei a sunat imediat la 112 şi a anunţat ce s-a întâmplat. Din acel moment şi până la închiderea ediţiei, cel puţin, IPJ Gorj şi-a mobilizat aproape toate efectivele de a da de urma lui Baţai şi a-l aduce din nou acolo unde îi este locul, în spatele gratiilor.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.