RAR, avertisment pentru șoferii care își repară mașinile în ateliere neautorizate

416

Folosirea componentelor omologate în ateliere neautorizate nu garantează lucrări de calitate! Registrul Auto Român (RAR) se implică activ în toate domeniile care intersectează utilizarea unui vehicul, de la piața pieselor auto și controalele din atelierele de reparații, până la inspecțiile tehnice periodice și piața de dezmembrări.
Anul trecut, RAR a blocat 18 transporturi de componente auto neconforme cu normele europene, ca urmare a colaborării cu autoritățile vamale. Chiar dacă piesele auto sunt de calitate, reparațiile nu sunt conforme dacă nu sunt efectuate în ateliere autorizate RAR. La sfârșitul anului trecut, erau aproape 12.500 de ateliere autorizate, iar lista acestora este disponibilă pe site-ul RAR, detaliată în funcție de tipul de intervenție autorizată. De exemplu, un atelier autorizat doar pentru tinichigerie nu poate efectua reparații sigure pe sistemele esențiale ale unui vehicul.
„Le recomandăm posesorilor de autovehicule să se gândească din următoarea perspectivă la economia pe care cred că o fac atunci când aleg să meargă într-un atelier improvizat. În cazul în care calitatea lucrărilor nu este cea dorită, nu există o garanție reală pentru intervenția efectuată, iar apoi intervine dificultatea în a demonstra că autovehiculul va fost reparat în acel atelier, atunci când sesizați autoritățile. Altfel spus, acțiunile legale împotriva persoanelor neautorizate care desfășoară activități de reparații necesită mai mult timp și mai multe resurse implicate”, atenționează ing. Mihai Dogărescu, șeful Direcției Supraveghere Piață.
În paralel, RAR a implementat un sistem de conciliere între clienți și agenți economici, pentru a media disputele și a economisi timp și resurse.
Anul trecut, RAR a desfășurat peste 4.500 de acțiuni de control în toată zona de competență (ateliere de reparații, ateliere TLV, parcuri de dezmembrări etc), iar pentru abaterile constatate s-au aplicat sancțiuni în valoare de 7,3 milioane de lei și s-au dispus măsuri complementare.
„Atunci când, în urma sesizărilor și acțiunilor de control depistăm persoane fizice neînregistrate fiscal care desfășoară activități de reparații auto, sesizam autoritățile competente să investigheze din punct de vedere legal. Vedem, așadar, că supravegherea pieței este o acțiune complexă, pe care o desfășurăm pe toate palierele pe care avem competență, cel mai nou segment fiind supravegherea pieței online. RAR își orientează resursele și spre analiza și supravegherea acestei piețe în care activează producătorii/importatorii/distribuitorii de autovehicule, echipamente, piese de schimb şi materiale destinate autovehiculelor rutiere, cât și prestatorii de servicii de reparaţii, de reconstrucţie sau de dezmembrări ale autovehiculelor rutiere”, a precizat RAR.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.