12.1 C
Târgu Jiu
miercuri, 18 martie 2026

Răzvan Burleanu a câștigat detașat alegerile pentru șefia FRF

1

Președintele în exercițiu al FRF, Răzvan Burleanu (41 de ani), a câștigat, miercuri, al patrulea său mandat consecutiv la conducerea forului. Adunarea Generală a Federației Române de Fotbal l-a votat pe Răzvan Burleanu cu 258 de voturi. Singurul contracandidat, Ilie Drăgan (fondatorul și președintele clubului 3 Kids Sport), a obținut 5 voturi, în timp ce unul a fost anulat.
Alegerile au fost contestate deja la TAS de Ilie Drăgan, pentru a respinge candidatura lui Burleanu deoarece, susține el, regulamentul prevede doar trei mandate.
„Acest vot arată disponibilitatea fiecăruia în modul în care vrem să construim viitorul în anii următori și să ne atingem obiectivele strategice. Doar prin această cooperare vom putea să ne atingem obiectivele. Mi-am propus să fiu președintele fiecărui membru și am și reușit acest lucru. Tot timpul am avut un sentiment al responsabilității. În urmă cu 12 ani am ales o cale, am creat o nouă guvernanță. Ne-a condus la rezultate sportive de necontestat, formate competiționale optimizate la profesioniști și amatori.
Creșterea veniturilor din mediul privat, investiții din partea statului, dar și proiecte care erau foarte greu de imaginat în urmă cu 12 ani. De zece ani nu ne mai vedem doar cu ocazia Adunărilor Generale, unde ne asumăm împreună direcțiile de dezvoltare.
Candidez nu doar pentru că statutul îmi permite, pentru că limita de mandate introdusă se aplică doar pentru viitor. Candidez pentru că mă bucur de încrederea dumneavoastră și îmi place să câștigăm împreună. Peste 80% dintre voi mi-ați trimis scrisori de susținere.
Populismul e un flagel alimentat de oameni cinici, care mimează grija față de ceilalți, pentru a câștiga influență și popularitate. Sunt persoane care vorbesc foarte mult, fără să fi realizat nimic în fotbal sau în afara lui. Sunt cei care uneori, cu bună credință, distorsionează bunul mers firesc al lucrurilor. Avem și noi câțiva populiști, care preferă să-și asume o direcție complet diferită. Unul vrea ca FRF să se ocupe de tot ce mișcă în fotbalul românesc, să facă managementul cluburilor și să facă treaba antrenorilor”, a spus Burleanu la Casa Fotbalului.
În Comitetul Executiv vor merge Valeriu Argăseală și Alexandru Meszar, iar Cristian Petrean a fost numit vicepreședinte FRF.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.