Reacție după tragedia de la Rovinari: „Și medicii sunt bolnavi, și medicii mor. Prea des aceste tragedii”

4

Un medic de 48 de ani de la spitalul din Rovinari și-a pierdut viața în timpul unui consult, chiar sub privirile colegilor. Aceștia au început imediat manevrele de resuscitare, iar ulterior au intervenit echipajele de urgență, dar, din păcate, eforturile nu au avut succes.
Chirurgul Ovidiu Bogdan Cîrstina, cunoscut cu probleme cardiace, urma să fie supus unei operații de bypass. Doctorul activa în cadrul spitalului din Rovinari de șase ani, fiind apreciat de colegi și pacienți.
Președintele Colegiului Medicilor din România, prof. dr. Cătălina Poiană, a transmis un mesaj de condoleanțe și a atras atenţia că prea des se întâmplă astfel de tragedii. „Și medicii sunt bolnavi, și medicii mor… Prea des se întâmplă astfel de tragedii. Este nevoie ca autoritățile să ia măsuri pentru a oferi condiții decente medicilor, mai ales în zonele care nu sunt centre universitare sau orașe mari. Pacienții au nevoie de servicii medicale în toate regiunile țării, iar colegii medici au nevoie de un program care să limiteze cazurile de burnout”, a declarat șefa CMR.
După decesul medicului Cîrstina, unitatea medicală rămâne cu doar doi chirurgi generaliști, iar în multe specialități există doar un singur medic, ceea ce crește foarte mult presiunea asupra personalului.
Acesta este al treilea caz în ultimele șase luni în care un cadru medical își pierde viața la locul de muncă.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.