Peşterile, un cuvânt care evocă întunericul, un cuvânt care evocă o întreagă lume, o lume controversată ce acoperă o gamă largă de sentimente de la teama la admiraţie.
Oamenii de cele mai multe ori trec cu frică prin dreptul gurii întunecate și friguroase a unei peşteri, cu spaimă pe lângă deschiderea ce se cască monstruoasă spre cer a peşterilor verticale denumite avene. Pentru ei lumea peşterilor este necunoscută, motiv de superstiţie şi fabulaţie
Pentru cel ce a avut posibilitatea de a face o vizită intr-o peşteră comercială, ea este un muzeu natural pe care îl vizitezi în concediu. Dar spre deosebire de castele şi muzee, peştera rămâne o mică aventură, căci dincolo de lumea de frumuseţi stranii, de bogăţii insolite fără aderentă în cotidian din ea parcă răzbate un suflu de sălbăticie, ea transmite mesajul tainic al unor vremi trecute şi al unor titanice forţe telurice pe care îl percepe chiar şi vizitatorul ocazional.
În sfârşit pentru speolog peştera este obiectul pasiunii sale, misterul pe care el este chemat să-l dezlege.
În oricare din aceste ipostaze peşterile constituie o lume aparte ce nu poate fi ignorată, o lume a misterelor pentru a cărei destrămare au trudit mulţi, au fost înfruntate pericole, s-au dat lupte, s-au investit forţe materiale şi umane mergând până la sacrificii de vieţi.
Peştera este un univers de tenebre: o lume aspră, neprimitoare, monotonă dar şi frumoasă cu frumuseţi gingaşe sau peisaje cutremurătoare: bulevarde subterane şi ţevi prin care de-abea te strecori târâşi, râuri a căror apă se pierde tăcută în beznă, lacuri cu apă neagră nemişcată, puţuri înfricoşătoare fără tavan şi fără podea, minerale rare, animale ciudate adaptate la viaţa subterană un imens gol umplut cu tot ce poate oferii natura şi mai ales omul în bine şi în rău.
Cele de mai sus reprezintă o înregistrare statistică, o imagine statică a acestei lumi subterane. Să încercăm să vedem dincolo de ea realitatea dinamica, cea care dă sens acţiunilor . Fiecare peşteră cucerită este un triumf al omului, al luptei de cunoaştere, al luptei de a învinge în condiţiile cele mai grele.
Şi este semnificativ că această luptă a atins apogeul în momentul când nu mai este în joc nici un interes material, nici un profit.
Ce îi determină pe unii oameni ca după o săptămână de lucru în loc să se odihnească să coboare sub pământ pentru a ieşi extenuaţi? Ce-i face pe aceşti oameni să prefere curăţeniei şi căldurii unui cămin noroiul, frigul şi umezeala? De ce în loc să stea comozi în faţa televizorului sau a unei cărţi prefera sa-şi rişte viaţa prin puţuri ameninţătoare sau prin galerii alunecoase?
Să medităm asupra acestor întrebări şi când vom găsi răspunsul ne vom da seama că nu este inutil a avea o peştera, cum nu este inutil nimic din ce face omul pentru a împinge limitele cunoaşterii cât mai departe, chiar dacă acel departe este sub pământ şi în întuneric.
La final iată și câteva recomandări privind protecția lumii peșterilor
– Să nu se modifice regimul de ventilație – peştera se poate usca şi încălzi iar fauna să dispară.
– Să nu murdărim pereții peșterilor – ei nu sunt făcuţi pentru a ne iscăli şi a-i mâzgălii.
– Să nu luăm amintiri din peșteră – peştera se urâţeşte şi sărăceşte treptat devenind neinteresantă.
– Nu trebuie scoase guanoul ori lemnele putrede – aceasta înseamnă a elimina substratul necesar vieţuitoarelor, a le lăsa să piară fără hrană.
– În schimb trebuie scoase resturile aruncate – adică tot ce nu poate putrezi.
– Nu trebuie să colectăm animale din peșteră – luate din mediul lor de viaţa şi scoase la lumină, acestea mor şi se ajunge până la dispariţia definitivă a rarei faune cavernicole.
– Să se evite mersul la întâmplare prin peșteră – prin peşteră se merge in şir indian cu un cunoscător al peşterii în frunte, fiecare având o sursă sigură de lumină.
– Să nu pătrundem de unul singur – mersul de unul singur nu este recomandat pentru securitatea noastră iar la cel în grupuri mari, gălăgioase, pierdem acel mesaj pe care ni-l transmite întunericul şi liniştea, tulburată doar de căderea picăturilor de apă.
Câţi dintre noi se gândesc când vizitează o peşteră că orice intervenție în necunoştinţă de cauză, poate distruge fragilul echilibru biologic şi declanşa fenomene ireversibile, cu consecinţe grave, mergând până la distrugerea gingaşei si rarei faune cavernicole?
Să nu uităm că celor care intră în aceste adevărate oaze în carst, revine marea răspundere de a păstra intacte comorile din bezna veşnică, ele fiind un izvor de cunoştinţe deopotrivă pentru noi cât şi pentru generaţiile viitoare.
Să pătrundem în peşteră, în acest sanctuar viu al naturii cu respectul cuvenit ca într-un mare muzeu ce poate fi vizitat numai de cei ce ştiu să îl preţuiască.
Mugurel Petrescu, fotografii autor
