Repere estivale – Pe „DRUMUL NEAMŢULUI” – în crugul verii

Un traseu pe care am avut ocazia (mai bine spus privilegiul) să-l parcurg din nou, mi-a adus aminte despre o filă de istorie petrecută acum mai bine de patru secole pe aceste meleaguri cu unul dintre primii întregitori ai Ţărilor Române.
Într-un sfârşit de săptămână am avut ocazia de a realiza, la Schela, o serie de fotografii, într-un apus de soare după cum spun unii „ca-n filme”.

Atunci, mi-am adus aminte şi de ediţia din acest an a manifestării devenită de acum tradiţională, ”Imn la Poiana lui Mihai” și de sacrificiile unora dintre care aş enumera pe Cristi Băluţă, de la CJ Gorj, ce prin efortul său a făcut ca manifestarea mai sus amintită să se poată desfăşura, ca şi în anii trecuți, în luna lui Gustar
În spiritul acestora, cel mai adesea anonimi, să reconstituim pentru cititorii noştri vechiul Drum al Neamţului de la Turcineşti şi până în partea cealaltă a muntelui, în oraşul Vâlcan, din Valea Jiului. Pentru spiritul manifestării, şi nu întâmplător abnegaţiei sufletului acestei acţiuni, să reamintim cititorilor noştri câteva date ori repere cronologice ale celei mai vechi poate căi de acces peste munte spre Casa Buliga, vechea graniţă austro-ungară, şi mai departe, până în Transilvania.
Împreună cu urarea adresată (din nou aş putea spune cu mândrie) interlocutorului nostru ( de care vă aminteam mai înainte): „Salve Romuli Parva Nepos” (Te salut vajnic nepot a lui Romulus).
Veche cale de legătură între Oltenia și Ardeal, drumul prin pasul Vâlcanului a fost folosit atât în perioada războaielor daco-romane de acum două milenii, cât şi mai apoi, în perioada de administraţie romană a Daciei.
De-a lungul vremii a reprezentat o importantă arteră de comunicare între cele două provincii istorice, fiind folosit de asemeni și pentru efectuarea activităţilor comerciale.
Odată cu inaugurarea drumului și a căii ferate prin Defileul Jiului, în anul 1948, Drumul Neamţului și-a pierdut supremaţia în zonă astăzi fiind folosit mai ales de păstori în drumurile lor de transhumanță, de localnici, precum şi de turiştii montani dornici să redescopere și să admire vechea Cale a Vâlcanului.
Numele se leagă de caravanele negustorilor care traversau Carpaţii venind din centrele comerciale ale imperiului austro-ungar și chiar mai de departe din ’’ţara nemţească’’. Aceşti negustori, cu căruţele şi furgoanele lor, străbăteau distanţe mari în condiţii de transport și securitate dintre cele mai precare, fiind des menţionaţi în documentele germane şi austro-ungare pentru măiestria și rapiditatea cu care asigurau legăturile comerciale, lucru remarcabil pentru acea perioadă.
De asemenea, pe acest drum funcţiona o linie de poştalion ce făcea legătura dintre cele două provincii istorice.
Cei ce se încumetă să pornească pe acest drum, vor fi cu prisosinţă răsplătiţi de pitorescul inegalabil al locurilor străbătute. Primul loc întâlnit este comuna Schela, centru turistic și etnografic, precum și o veche aşezare de la poalele Vâlcanului. Biserica de aici, construită din lemn, în anul 1776, monument de arhitectură, este unică în felul ei în Gorj prin faptul că reprezintă pe ctitorii ei în costume populare, lucruri ce constituie primele reprezentări ale portului tradiţional gorjenesc în imagini.
Din Schela, trecând pe sub Dealul Arsuri, drumul însoţeşte Valea Hărăborului până la fosta mină de grafit, apoi, trecând prin poiana Conic, urca pe cumpăna de ape dintre Suşita Verde și Hărăborul, intrând in Poiana lui Mihai Viteazul..Legenda spune că aici a poposit oastea domnitorului, în drumul ei spre Ardeal. Documentele istorice relatează însă faptul că pe aici a trecut numai o parte a oştirii condusă de Banul Urdea, grosul armatei traversând munţii pe drumul Braşovului (probabil Valea Prahovei)
În preajma monumentului ridicat în anul 1932, Consiliul Judeţean Gorj, cu sprijinul oficialităţilor locale din Schela, organizează anual o impresionantă evocare cultural-istorică pentru a sărbători prima unire a celor trei ţări române.
Astăzi, vechiul drum prin Pasul Vâlcanului aproape că a fost dat uitării. Însă cei ce se încumetă să-l străbată vor avea mari satisfacţii prin descoperirea unor peisaje unice, dar și prin cunoaşterea unor locuri străvechi foarte interesante.
În aceste aşezări, cu tot modernismul ce şi-a făcut loc şi la ţară, se mai ţin hore după vechile obiceiuri, oamenii încă se mai îmbracă la sărbători în portul popular făcut din haine croite și cusute în casă. Cineva îmi mărturisea că şi unele culori folosite se obţin încă după metode empirice vechi de sute de ani.
Călătorul se va bucura din plin de frumuseţile întâlnite. Pâraie vijelioase, răsărituri și apusuri de soare de neuitat, păşuni și turme de animale, completate cu sunete de talangă ce întregesc o atmosfera de basm.
De asemenea, cu ochii minţii va putea vedea imaginea legiunilor romane ce în urmă cu mai bine de doua milenii mărşăluiau prin aceste locuri spre inima Daciei.
Mugurel PETRESCU, fotografii autor