Rețeaua ilegalității pe conductă: Aparegio și Excelsior Fluss, campioni la amenzi și lucrări fără autorizație în Târgu Jiu

427

Zeci de sancțiuni, racordări ilegale, refuzuri față de autoritățile de control și lucrări desfășurate fără avize – acestea sunt doar câteva dintre acuzațiile care planează asupra Aparegio Gorj S.A. și firmei subcontractante Excelsior Fluss Group SRL. În ciuda sumei uriașe de bani publici puse la dispoziție pentru reabilitarea rețelei de apă și canalizare în municipiul Târgu Jiu, cei doi operatori au încălcat constant legea, după cum rezultă din documentele oficiale ale Poliției Locale și Poliției Naționale.

Lucrări în toată regula… dar nu și în regulă
Poliția Locală a Municipiului Târgu Jiu a documentat între 2023 și prezent o serie amplă de nereguli comise de către Aparegio Gorj și firma Excelsior Fluss Group SRL, în cadrul lucrărilor executate pe baza Autorizației de construire nr. 153/01.04.2021, valabilă exclusiv însoțită de anexe.
Proiectul, finanțat din fonduri publice, viza modernizarea rețelelor de apă și canalizare, inclusiv a stațiilor de pompare și a conductelor de refulare în mai multe cartiere ale orașului.
Cu toate acestea, verificările Poliției Locale au dus la aplicarea a 11 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 96.000 lei, atât executantului, cât și beneficiarului lucrărilor de construcții pentru: necurățarea și neamenajarea terenurilor afectate temporar de lucrări; intervenții și spargeri în drumurile publice fără acord legal din partea administratorului drumului, în baza O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor.
Zonele din Târgu Jiu care au făcut obiectul controalelor, implicit și al abaterilor, includ străzile: Marin Sorescu, Costache Negruzzi, Aleea Gării Șușița, Valentin Merișescu, Gloria, Bucegi, Titus Gârbea și Aleea Panduri.

Obstrucționarea organelor de control
O situație deosebit de gravă a fost documentată pe strada Dumitru Culcer, unde mai mulți cetățeni au fost racordați la limita legalității la rețeaua de apă de către muncitorii Aparegio.
Lucrările au fost efectuate fără nicio autorizație de construire, ceea ce a atras trei sancțiuni contravenționale în valoare de 56.000 lei.
Mai grav decât atât, angajații societății au împiedicat organele de control să efectueze verificările legale, prin: interzicerea accesului autorităților abilitate, refuzul de a prezenta documente justificative. Faptele descrise pot constitui infracțiuni și trebuie tratate ca atare de instituțiile de cercetare penală.
Conform unor surse, imediat după realizarea branșamentelor la zeci de locuințe de pe strada Dumitru Culcer, proprietarii gospodăriilor au fost presați să dea anumite declarații cum că au efectuat lucrările de branșare în regim propriu, și că nu le-au executat cei de la Aparegio.
Într-o solicitare scrisă transmisă de ,,Gorjeanul” către conducerea Aparegio Gorj, reprezentanții operatorului ne-au comunicat că ,,pe strada Dumitru Culcer din municipiul Târgu Jiu, operatorul are încheiate un număr de 18 contracte de furnizare a serviciilor de alientare cu apă potabilă”.
Pe lângă situația de pe strada Dumitru Culcer, Aparegio Gorj a fost sancționată și pentru branșamente executate fără autorizație pe strada Ana Ipătescu și pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu.
În aceste cazuri, Poliția Locală a aplicat amenzi de 15.000 lei. Această practică repetitivă sugerează un comportament sistematic de evitare a cadrului legal.

Aparegio, și în atenția Poliției Rutiere
Pe linie rutieră, Inspectoratul de Poliție Județean Gorj a confirmat că, deși în anumite cazuri au fost obținute avize pentru executarea lucrărilor, în alte zone lucrările s-au desfășurat cu încălcarea legislației rutiere, fără avizul poliției și al administratorului drumului.
,,Precizăm faptul că în conformitate cu prevederile Normelor Metodologice privind condițiile de închidere a circulației și de instituire a restricțiilor de circulație, în vederea executării de lucrări în zona drumului public și/sau pentru protejarea drumului, aprobate prin ordinul comun MI-MT nr.1112/411, publicat în Monitorul Oficial nr. 397/24.08.2000, închiderea sau instituirea restricțiilor de circulație în vederea executării lucrărilor de construcții drumuri noi, modernizări, reabilitări și de sporire a capacității de circulație, se face cu aprobarea administratorului drumului și al poliției rutiere.
Urmare a solicitărilor adresate Serviciului Rutier de către executantul de lucrări, au fost avizate lucrări de „Execuție rețele de canalizare și apă în municipiul Târgu Jiu – zona vest cu stații de pompare și conducte de refulare”.
La nivelul Serviciului Rutier au fost desfășurate activități de verificare a lucrărilor în zona drumului public, fiind aplicată o sancțiune contravențională unei persoane juridice care executa lucrări în cadrul obiectivului mai sus menționat, pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 R., privind circulația pe drumurile publice. Persoanelor juridice la care faceți referire în solicitare le-a fost aplicată o sancțiune contravențională pentru deficiențele constatate în realizarea lucrărilor în zona drumului public, conform prevederilor O.U.G. nr.195/2002 R., lucrări realizate pe alte sectoare de drumuri din județul Gorj”, ne-au transmis reprezentanții IPJ Gorj.

O rețea construită pe abateri și nepăsare
Cumulând toate aceste fapte – de la lipsa autorizațiilor, la obstrucționarea controalelor și branșamentele neautorizate – rezultă o imagine clară a unui operator regional care ignoră normele legale și abuzează de poziția sa privilegiată în sistemul de utilități publice. Fie că este vorba despre Aparegio Gorj, fie despre subcontractantul său Excelsior Fluss Group SRL, responsabilitatea legală și morală pentru haosul creat în teren este evidentă.
În aceste condiții, organele abilitate ar trebui să se autosesizeze, având în vedere: obstrucționarea organelor de control (infracțiune conform Codului Penal), executarea de lucrări ilegale în domeniul public, utilizarea fondurilor publice în lipsa cadrului legal de autorizare. Mai mult, branșamentele ilegale și refuzul de colaborare cu autoritățile pot ridica suspiciuni rezonabile cu privire la fals în acte publice, abuz în serviciu și uz de fals. Cazul Aparegio Gorj nu mai poate fi tratat ca o simplă disfuncționalitate administrativă. Este o problemă de respect față de lege, față de cetățeni și față de banul public. Într-un oraș în care rețelele de apă sunt vitale și în permanentă reabilitare, nu ne mai putem permite șantiere improvizate, racordări ilegale și șefi care sfidează autoritățile de control. Aparegio Gorj trebuie să își amintească faptul că: CETĂȚENII PLĂTESC FACTURI, NU COMPLICITĂȚI!
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.