Un bărbat de 57 de ani, din orașul Turceni, a fost reținut, luni seara, pentru nerespectarea unui ordin de protecție și amenințare. Acesta este suspectat că a amenințat un bătrân de 72 de ani, cu moartea, deși Judecătoria Târgu-Jiu a decis, în luna iunie a anului trecut, să nu se apropie de septuagenar.
„La data de 16 februarie 2026, polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au fost sesizaţi prin plângere de un bărbat de 72 de ani, din Valea Viei, cu privire la faptul că vecinul său, în vârstă de 57 de ani, s-ar fi apropiat de poarta locuinței sale și i-ar fi adresat amenințări cu suprimarea vieții, fiind astfel încălcate măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Târgu-Jiu, la data de 24 iunie 2025. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea ordinului de protecție şi amenințare. Au fost continuate cercetările în dosarul penal, iar faţă de bărbatul de 57 de ani a fost dispusă măsura reținerii pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Ieri, suspectul a fost condus la audieri, pentru a se stabili dacă poate fi cercetat în libertate.
Tânăr reținut după ce a fost prins în casă, cu soția
Un bărbat de 34 de ani, din comuna Brănești, a fost reținut, luni, pentru nerespectarea ordinului de protecție. Acesta a fost depistat în locuință, alături de soția de care nu avea voie să se apropie. ,,Polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinului de protecție provizoriu, față de un bărbat de 34 de ani, din comuna Brănești, sat Capu Dealului, constând în aceea că, în jurul orei 16.50, a fost depistat la domiciliul comun din localitate, încălcând astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu emis la data de 12 februarie 2026, pe o perioadă de cinci zile, față de soția sa, în vârstă de 36 de ani”, a declarat Ioana Nanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Oamenii legii au întocmit dosar penal, pentru săvârșirea infracţiunii de nerespectarea ordinului de protecție. ,,Polițiștii au continuat cercetările, iar față de bărbatul de 34 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj”, a mai declarat Ioana Nanu.
L.F.






































