Un bărbat de 43 de ani, din Cornești, a fost reținut miercuri, după ce și-a lovit bunica. Femeia de 85 de ani ar fi fost agresată în propria locuință.
În urma audierilor, nepotul acesteia a fost anunțat că va petrece noaptea în arestul Poliției. ,,Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului a reieșit faptul că o femeie de 85 de ani, din satul Cornești, în timp ce se afla la domiciliu, ar fi fost agresată fizic de către nepotul său, în vârstă de 43 de ani. S-a întocmit formular de risc, fiind emis ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului de 43 de ani. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de violență în familie. În urma probatoriului administrat, față de bărbatul de 43 de ani a fost luată măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în arestul IPJ Gorj”, a declarat Ioana Nanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Joi, suspectul a fost audiat din nou de oamenii legii, pentru a se stabili dacă poate fi cercetat în libertate.
L.F.







































