Un bărbat de 57 de ani, din comuna Vladimir, a fost reținut, miercuri, pentru că și-ar fi lovit vecina, după ce a intrat în locuința sa, fără drept. ,,La data de 26 noiembrie, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj un bărbat de 57 de ani, din comuna Vladimir, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și violare de domiciliu. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în urmă cu o zi, acesta ar fi pătruns, fără drept, în locuința unei femei de 46 de ani, din comuna Vladimir, iar, pe fondul unui conflict generat de consumul de alcool, ar fi a lovit-o cu pumnii în zona feței și a corpului provocându-i o excoriație la nivelul nasului. Între cei doi vecini nu au mai fost înregistrate conflicte sau plângeri anterioare”, a declarat Ioana Nanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Femeia a refuzat să-i fie acordate îngrijiri medicale. ,,A fost întocmit formularul de evaluare a riscului, rezultând un risc iminent, împotriva bărbatului fiind emis un ordin de protecție provizoriu, urmând ca, după reținere să-i fie montat un dispozitiv electronic de monitorizare”, a mai declarat Ioana Nanu.
L.F.







































