Reținut după ce și-a lovit iubita

214

Tânărul de 29 de ani, din comuna Urdari, care, într-un acces de gelozie, și-a bătut iubita, a fost reținut, miercuri. În urma audierilor, anchetatorii au dispus această măsură. Oamenii legii au emis inițial un ordin de protecție provizoriu. Tânăra de 25 de ani, din comuna Ionești, a sunat la 112 marți și a cerut ajutor, după ce ar fi fost agresată de prietenul ei. Aceasta a declarat că bărbatul a intrat în locuință și a lovit-o cu pumnii și picioarele. „La data de 9 iulie, polițiști din cadrul Poliției Orașului Turceni, în continuarea cercetărilor într-un doar penal aflat în lucru, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, au luat măsura reținerii pentru 24 de ore și introducerii în arestul poliției gorjene a unui tânăr de 29 de ani, din comuna Urdari, bănuit de săvârşirea faptei. În urma primelor cercetări efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în jurul orelor 23.30, un tânăr de 29 de ani, din comuna Urdari, ar fi contactat-o telefonic, de mai multe ori, pe apelantă, însă aceasta nu i-a răspuns. La scurt timp, cel în cauză ar fi bătut la ușa fetei, iar după ce i-a deschis, ar fi intrat în imobil și, pe fondul geloziei și a faptului că nu i-a răspuns la telefon, acesta ar fi devenit agresiv, ar fi tras-o de păr și ar fi lovit-o cu pumnii în zona feței și a corpului, provocându-i leziuni și suferințe fizice. Totodată, a fost întocmit formular de evaluare a riscului, reieşind faptul că există un risc iminent, ocazie cu care a fost emis un ordin de protectie provizoriu împotriva acestuia”, a declarat Ioana Nanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.