Un bărbat de 45 de ani, din Târgu-Jiu, a fost reținut marți, după ce ar fi furat ștergătoarele de la două autoturisme parcate pe raza municipiului. Fapta ar fi fost comisă în noaptea de 19 spre 20 februarie. A doua zi, polițiștii au fost sesizați de un tânăr de 23 de ani, cu domiciliul în comuna Bărbătești, cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras ștergătoarele a două autoturisme care aparțin unor societăți comerciale și care se aflau staționate pe strada 11 Iunie, din municipiul Târgu-Jiu. ,,În cauză s-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat. În urma investigațiilor informativ-operative efectuate, polițiști de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au identificat un bărbat de 45 de ani, din localitate, bănuit de săvârșirea faptei. În urma probatoriului administrat în cauză, față de acesta s-a luat măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 de ore și introducerii în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.







































