Poliţiştii din Târgu-Cărbuneşti au reţinut un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Dănciuleşti, acuzat că la sfârşitul lunii trecute a bătut un sexagenar, după care l-a legat cu o funie şi l-a târât prin sat. Agresorul a fost prezentat în cursul acestei zile Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate, lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.









































