Esenin este unul dintre cei mai îndrăgiți poeți lirici din literatura rusă a începutului de secol XX, prin faptul că a reușit să surprindă esența spiritului rusesc în versuri simple și sincere. Primele sale poezii reflectă legătura profundă cu natura, cu pământul natal și viața rurală.
Lirica eseniană este contemplativă, de expresie modernă, caracterizată prin imagism și o mare varietate de tonuri afective, fie că vorbim despre perceperea cosmică a naturii ruse („Amurgu-și stinge-aripa purpurie,/În ceață gardul prinde-a dormita.”; „Își șterge luna coarnele albastre/În paiele din vârf de-acoperiș.”), despre nostalgia satului în poezia sa („Sunt ultimul poet cu satu-n glas,/Podeț umil de scânduri în cântare./Fac liturghia mea de bun rămas/Mestecenii cădelnițând în zare”), sau despre poezia de dragoste („Scumpa mea, te-așază lângă mine,/ochi în ochi să ne-ațintim mai mult./Vreau, sorbind privirile-ți blajine, viscolul simțirii să-l ascult.”; „Sania gonește, zările se sparg,/Bine-i cu iubita să te pierzi în larg.”).
Scrisoare mamei și Cântec despre câinele negru sunt doar două dintre textele care impresionează prin sinceritatea confesiunii, prin emoția exprimată. Intensitatea dorului de mamă și tristețea despărțirii de familie, relația afectivă dintre om și animal, iubirea și compasiunea pentru soarta tristă a animalelor – teme care se regăsesc în poeziile dedicate surorii Șura și în celelalte, inspirate din viața animalelor, nimeni până la Esenin nemaiscriind cu o dragoste atât de sinceră despre ele: Fiul câinelui, Cântecul cățelei, Vaca, Vulpea, Ah, cât de multe pisici!
Versurile cu caracter autobiografic, din ciclul Confesiunea unui huligan, conturează un portret dominat de neliniște și contradicții interioare:
„Noapte bună!/Vouă tuturor, noapte bună!/A trecut coasa prin iarba amurgului din zare./Astăzi am chef să mă urc în picioare./Și de pe fereastră să stupesc pe lună./Lumina-i albastră, lumina-i așa de albastră în cer/și pe nori!/Sub albăstrimea aceasta, zău că nu ți-ar părea rău să mori.” (în traducerea lui George Lesnea, Spovedania unui derbedeu)
Serghei Alexandrovici Esenin s-a născut la 21 septembrie/3 octombrie 1895, în satul Konstantinovo, din ținutul Reazan, Imperiul Rus. A trăit cu bunicii, iar viața simplă de la țară și-a pus amprenta asupra liricii sale.
În Memoriile publicate în volumul Fratele meu Serghei Esenin, în 1968, Alexandra Alexandrovna Esenina descrie lumea în care a copilărit poetul și în care s-au petrecut apoi momente din tinerețea lui.
“La noi în sat, la Konstantinovo, fetițele de șase-șapte ani erau învățate să muncească. Aduceau apă, aveau grijă de copiii cei mici, dereticau prin casă, deja la nouă – zece ani plecau cu cei mari la plivit și cosit, spălau podelele și săpau prin grădină. Băieții plecau noaptea la păscut caii, treceau râul călare – treburi bărbătești adică – tot pe lângă cai, le era mai ușor decât fetelor. Și în familia noastră, copiii aveau același regim…
Serghei pleca pe Oka, noaptea, cu băieții, să adape caii. Dar ajutorul lui era de trebuință numai cât stătea la bunicul Titov. Noi nu aveam cai. Așa că el muncea pe câmp, la cosit, și tare-i mai plăcea treaba asta.
Vara când venea acasă, tocmai în perioada cositului, el își petrecea mai tot timpul în câmp, trăgând la coasă în rând cu bunicul sau cu tata… Din acea perioadă a vieții sale i-au rămas în minte imagini dragi și pline de lumină: „Îmi place seara s-ascult zumzetul țânțarilor peste livezile cosite, iar de cum dau glas copiii la cântecul armonicii, fetițele se pun pe joc în jurul focului… Ah, Rusia mea scumpă, scumpă țară, dulce odihnă în mătasea ierbii!”
Aici, pe-ntinderile acestea s-a scurs copilăria lui Serghei. Prin aceste livezi, prin crânguri și bălți el alerga desculț după puii de rață și aici culegea flori tăvălindu-se prin iarbă.
Serghei venea acasă aproape în fiecare vară… Mi-amintesc cum fiecare venire a lui (dacă o anunța) era precedată de mari pregătiri.; Lui Serghei îi plăcea să vină până acasă cu o birjă care gonea ca vântul, cu roțile abia atingând pământul, lăsând în urma ei nori de praf. Cu venirea lui, în casă lucrurile își schimbau ordinea: pe dușumea zăceau geamantanele deschise, la fereastră se iveau cărțile, iar samovarul nu se lua mult timp de pe masă. Până și aerul în casă devenea altfel: înmiresmat cu fum de tutun și apă proaspătă de colonie….
„Camera de oaspeți” (o cameră mare din față) era destinată lui Serghei, pentru scris, iar hambarul, pentru dormit. Pe masa la care lucra se aflau cărți, creioane (Serghei scria rar cu cerneală), o lampă de masă cu abajur verde, scrumieră și un buchet de flori. În camera lui era întotdeauna o ordine perfectă. Mi-aduc aminte de niște cântecele pe care le tot fredona plimbându-se prin cameră cu mâinile cruce pe piept sau vârâte în buzunarele pantalonilor… Dorm tristele sălcii, Ies singur în drum, Piscurile munților, Clopotele serii. Se plimba cu pași ușori, legănându-se, cu capul puțin aplecat. Frumos, modest, calm, dar totodată un om deosebit de senin, el prin simpla lui prezență aducea în casă o atmosferă sărbătorească.
( Alexandra Alexandrovna Esenina, Fratele meu Serghei Esenin, 1968; Memorii publicate inițial în 1960, în revista „Tânăra gardă”)
În 1912 a plecat la Moscova și s-a angajat corector la o tipografie, pentru a se putea întreține, apoi s-a înscris la Universitatea de Stat din Moscova, unde a participat la cursuri ca student extern. Talentul său i-a facilitat apropierea de cercurile literare din Moscova și Sankt Petersburg, devenind un apropiat al poeților Alexandr Blok, Serghei Gorodetsky, Nikolai Kliuev și Andrei Belîi.
În 1915 a publicat primul său volum de poezii, Radunița ( Ziua pomenirii).
Evenimentele tumultuoase din 1917 l-au prins înrolat în armata rusă. Esenin a susținut inițial revoluția, sperând într-un viitor mai bun pentru popor, însă a sfârșit dezamăgit de regim și această dezamăgire s-a reflectat în poezia sa (Austerul octombrie m-a dezamăgit).
Până în 1925 a publicat mai multe volume de versuri, printre care, Seninul, Ceaslovul satelor, Cheile Mariei, Confesiunea unui huligan, Moscova cârciumăreasă, dar a scris și teatru, și proză. În 1918 și-a înființat propria editură.
Frumusețea fizică și firea sensibilă, romantică i-au adus multe complicații sentimentale de-a lungul vieții. Povești de iubire, căsătorii – una dintre ele cu dansatoarea americană Isadora Duncan – dezamăgiri și dependențe. Alcoolul, drogurile, scandalurile și crizele violente de furie care au urmat i-au transformat viața într-un coșmar. Cu puțin timp înainte de moarte, Esenin scrie Adio, prietene drag, adio, un adevărat cântec de lebădă.
Serghei Esenin s-a sinucis într-o cameră a hotelului Angleterre, din Leningrad (Sankt Petersburgul de astăzi). Era 28 decembrie 2025 și avea 30 de ani. Circumstanțele acelei întâmplări dramatice au rămas neelucidate și au hrănit teorii ale conspirației. A fost înmormântat în Cimitirul Vagankovskoe, din Moscova, beneficiind de funeralii naționale. Pe mormânt se află o statuie de marmură albă și nu lipsesc niciodată florile, iar ele vorbesc despre dragostea oamenilor, despre faptul că versurile acestui poet cu un destin dramatic au ajuns la sufletul lor.
„Cunosc o hudicioară pe care-i o fântână,/Cunosc o casă scundă cu hornul la mijloc./Văd vinetele paie din streașina bătrână,/Surpate peste geamul cârpit din loc în loc.” (…)
„Iubesc această casă și liniștea ce-o scaldă,/Aud și-acum cum grinda din crăpături trosnea,/Când soba cu-o ciudată sălbăticie caldă/În nopțile ploioase să urle începea.” (1923);
„Viscolul prinde colbul să-și lepede,/Lunec-o troică, lunecă repede./Veselă-n troică, peste întindere,/O tinerețe fuge cu-aprindere./Unde mi-s oare zilele proaspete?/Dar fericirea ce-am vrut-o oaspete?/ Toate pieriră-n iarnă sălbatică,/Precum această troică zănatică.” (1925)
Mariana Al-Saleh
Referințe bibliografice
Serghei Esenin, Poezii * Poeme, Editura Cartea Rusă, 1957
Alexandra Alexandrovna Esenina, Fratele meu Serghei Esenin, Memorii, 1968
Natalia Cantemir, “Cheile Mariei”, în revista CRONICA, nr.12/2012
https://ro.wikipedia.org
https://ripvip.wordpress.com
