11.7 C
Târgu Jiu
duminică, 22 martie 2026

Rezultatul de la Lupeni, umbrit de tragedia de la clubul gorjean

42

CSM Târgu Jiu a remizat sâmbătă, scor 0-0, cu Minerul Lupeni, într-un joc disputat în deplasare. Meciul a contat pentru etapa a 21-a din Seria 6 a Ligii 3 de fotbal.
De la începutul anului, gorjenii au strâns 6 puncte, dar sunt neînvinși în cele patru runde și au primit un singur gol, lucruri relevante pentru cum s-a muncit în pauza de iarnă pentru a corecta o apărare sub standarde. Principalul minus al echipei rămâne însă lipsa de personalitate pe fază ofensivă, mai ales în deplasare, completată de o exprimare destul de rigidă pe teren advers, dar acestea sunt aspecte ce pot fi ,,reparate” dacă există continuitate la nivel de lot și bancă tehnică. Așa cum era de anticipat, Minerul a fost echipa mai insistentă, formația care a presat, dar hunedorenii nu au pus reale probleme la poarta lui Oprița, chiar dacă au avut posesia. Au fost puține ocazii sâmbătă, iar portarul gorjean a oferit siguranță, la fel ca Denis Brînzan la mijlocul terenului, singurul transfer, dar unul vital în stadiul în care se află echipă.
Cu puțină atenție pe faza ofensivă, Gabi Dodoi, Bebeto Lupuleț sau Denis Bucur puteau aduce toate punctele la Târgu Jiu, dar alb-albaștrii au un început bun de an și cu acest egal.
,,Știam unde venim, știam că e un teren greu. Știam că Lupeniul are o echipă foarte puternică, o echipă care își dorește mai mult decât Liga 3. Știm ce buget este aici, știm dorințele lor pe viitor. Noi ne jucăm șansa la fiecare joc. Ați văzut, nu ne cramponăm, nu tragem de timp. Suntem o echipă care vrea să încerce, vrea să joace fotbal. Din păcate, nu am reușit să câștigăm. Este un rezultat, din punctul meu de vedere meritat. Este un rezultat echitabil. Felicit jucătorii mei pentru tot ce au făcut în acest joc și sper să mergem pe această linie, pentru că, atunci când ai două deplasări la cele mai bune echipe ale seriei și pleci neînvins, eu zic că spune multe despre munca care se depune aici, despre ce se întâmplă la noi, la CSM cu acești copii cărora le dăm credit, gorjenii noștri, pentru că este o echipă formată numai din gorjeni, și eu zic că astăzi a fost un spectacol plăcut publicului. Relațiile ușor-ușor încep să se consolideze și eu zic că pe viitor vom avea mai mult de spus decât am făcut până acum”, a spus antrenorul Mario Găman, la finalul meciului, pentru presa din Hunedoara.
Principalul gorjean a fost eliminat în minutele de prelungire ale partidei, considerând acest gest un exces de zel din partea arbitrilor. Mădălina Gherghi (Buftea) a fost arbitrul de centru la acest joc.
,,E prea mult, pentru că nu am zis nici măcar un cuvânt urât, doar am spus de fault. Dar, pur și simplu, cel de-al patrulea arbitru a cerut-o pe dânsa. Dânsa a venit, a dat un galben, apoi al doilea galben. Nu mai ai voie nici să ai o comunicare deschisă. Dar acesta este fotbalul. Din păcate, suferim noi, antrenorii”, a precizat Găman.
CSM Târgu Jiu: Alexandru Oprița – Marius Miruță(min. 73 Florin Șantia), Alexandru Stăpan, Flavius Dumbrăvean, Adelin Pîrcălabu, Denis Brînzan, Marian Habet(min.81 Tudor Pătrășcoiu), Nicholas Geană(min.73 Fabian Bărănescu), Albert Filip(min. 81 Adrian Cărămidaru), Gabriel Dodoi(min.91 Denis Bucur), Bebeto Lupuleț. Rezerve: Alexandru Șocu – Alexandru Lăpădat, Sebastian Popescu, Lucian Marina. Antrenor principal: Mario Găman.
Vineri, 27 martie, CSM Târgu Jiu încheie sezonul regular pe teren propriu, cu Gilortul Târgu Cărbunești.

A murit Titi Balaci
Rezultatul bun de la Lupeni a fost umbrit de decesul lui Titi Balaci, maseurul clubului gorjean. La doar 53 de ani, fostul pandur a fost găsit decedat în propria locuință, după ce colegii săi au fost alarmați de faptul că nu a făcut deplasarea în județul Hunedoara și nu răspundea la telefon. Titi Balaci a fost foarte apreciat ca fotbalist, și făcea parte dintr-un staff profesionist, care îi prețuia munca, dar mai ales prezența în vestiar.
,,Din păcate, viața nu e mereu dreaptă, iar unele lucruri, deși greu de acceptat, sunt mai presus de sport. Astăzi îi spunem ,,Drum bun!” lui Titi Balaci, maseurul echipei de fotbal, parte integrantă din grupul care a marcat revenirea ,,sportului rege” la Târgu Jiu. Născut în 1972, Titi a fost un om dedicat muncii sale, un caracter deosebit, apreciat pentru profesionalism și seriozitate. CSM Târgu Jiu transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate și tuturor celor care l-au cunoscut!Titi va fi mereu unul dintre noi, iar amintirea lui va dăinui veșnic în sufletele noastre!Dumnezeu să-l ierte!”, a fost mesajul clubului gorjean.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.