În calendarul românesc, puține zile au o încărcătură atât de adâncă precum cea a Înălțării Domnului, sărbătorită, cu înțelepciune liturgică și sufletească, în aceeași zi cu Ziua Eroilor. Această suprapunere nu este o întâmplare istorică, ci o expresie simbolică a legăturii dintre cer și pământ, dintre neamul omenesc și jertfa sfințitoare, dintre memoria eroică și speranța învierii.
Înălțarea este o sărbătoare a biruinței: Hristos, Cel răstignit, Se înalță în slavă, ridicând cu Sine firea omenească și promițând o viață dincolo de moarte. În aceeași lumină trebuie să privim și pe eroii neamului: cei care au căzut pe câmpul de luptă sau în închisorile regimurilor opresive, cei care și-au oferit viața pentru idealuri colective – libertate, credință, patrie – nu au murit în zadar. Prin moartea lor, ei devin parte a unei înălțări simbolice, spirituale, morale.
De aceea, această zi nu este doar un prilej de comemorare, ci o tainică participare la un act sacru: a pomeni pe eroi în ziua Înălțării înseamnă a recunoaște că jertfa lor transcende istoria și se înscrie în economia mântuirii neamului. Este o formă de canon popular, o liturghie a recunoștinței naționale. Fiecare nume rostit, fiecare cruce reîmprospătată cu flori, fiecare cântec de jale este o treaptă pe care sufletul comunitar urcă, din uitare spre demnitate.
În acest tablou sacru, cultura tradițională joacă rolul de liant viu. În satele românești, ziua Înălțării era și o zi a pomenirii: se împărțeau colaci, ouă roșii și vin „de sufletul eroilor”, se împlinea rugăciunea cu gesturi ancestrale, iar troițele erau împodobite cu flori de câmp. Se cântau doine și bocete, nu cu patetism regizat, ci cu o durere autentică, transmisă din generație în generație. Moartea nu era ascunsă în convenții sociale, ci asumată în demnitate și credință.
Astfel, se conturează o simbioză între cele trei dimensiuni ale sărbătorii: sacrul (Înălțarea), memoria (Ziua Eroilor) și tradiția (obiceiurile românești). Aceste elemente nu pot exista cu adevărat decât împreună. Dacă scoatem oricare dintre ele din ecuație, riscul este imens: Înălțarea riscă să devină doar o sărbătoare religioasă de calendar, fără ecou comunitar; Ziua Eroilor riscă să devină o formalitate de protocol; iar tradiția, un decor folcloric golit de sens.
Numai prin această legătură vie dintre spiritualitate, memorie și identitate putem vorbi despre o sărbătoare completă – una care nu doar comemorează trecutul, ci modelează sufletul prezentului.
Astăzi, cultura tradițională – cu toate valorile ei – poate deveni puntea de întoarcere la autenticitate. Nu e nevoie să inventăm spectacole, ci să redescoperim firescul: o doină cântată cu simplitate, o poveste de război spusă de un bătrân, un atelier în care copiii refac steaguri vechi sau alcătuiesc „Cartea eroilor satului lor”. În școli, la biserică, în muzee și centre culturale, se pot organiza „zile ale memoriei vii”, în care să se combine slujba religioasă cu o piesă de teatru istoric, o expoziție cu obiecte de epocă, sau o lecție în aer liber în cimitirul eroilor.
Educația trebuie să fie personalizată, ancorată în comunitate. Copiii trebuie să afle cine au fost eroii din propriul lor oraș sau sat, să vadă chipurile lor, să le învețe numele, să afle prin ce au trecut. În acest fel, comemorarea nu mai este abstractă, ci devine personală. Când știi povestea unui om, nu-l mai poți uita.
Trebuie să ieșim din paradigma festivă și să intrăm în paradigma trăirii. E nevoie de mai puține flori oficiale și mai multă rugăciune sinceră, de mai puține scenarii și mai multă participare comunitară, de mai puțină formă și mai mult fond.
Numai așa Ziua Eroilor și sărbătoarea Înălțării Domnului pot deveni din nou ce au fost: acte de credință, de comuniune și de înălțare a demnității naționale. Nu monumentele țin vie memoria, ci oamenii care se opresc în fața lor cu recunoștință. Nu ceremoniile o salvează, ci inima care le dă sens.
Iar acolo unde cultura tradițională se unește cu educația, unde rugăciunea se împletește cu fapta, și unde tinerii devin purtători de memorie, eroii nu mor niciodată. Se înalță.
Împreună cu noi.
Dr. Ionuț-Viorel Bordeiasi, Manager al CJCPCT Gorj
