România ocupă primul loc în Europa la sărăcia severă: 17% dintre cetățeni trăiesc în privare extremă, iar aproape 40% dintre gospodării nu pot face față unor cheltuieli neașteptate. Aceste cifre nu sunt simple statistici – ele arată vulnerabilitatea structurii sociale și eșecul politicilor publice.
În loc să fie abordată ca o urgență, sărăcia este tratată superficial. Creșterea TVA, accizele și inflația lovesc direct în cei cu venituri mici, în timp ce măsuri reale pentru reducerea inegalităților sunt absente. Politicile sociale sunt fragmentate, reactive și adesea determinate de cicluri electorale, nu de nevoia de transformare structurală.
Soluția nu constă în taxe mai mari sau în creșterea presiunii fiscale. Este nevoie de recalificarea forței de muncă și de investiții în locuri de muncă stabile și bine plătite. România are sute de mii de oameni blocați în meserii prost plătite și fără perspective reale. Programele de formare trebuie să fie adaptate cerințelor economiei moderne: tehnologie, producție, servicii industriale și energie verde.
În paralel, trebuie simplificat și stabilizat mediul economic. Birocrația excesivă și instabilitatea legislativă descurajează investițiile și reduc șansele oamenilor de a accesa locuri de muncă de calitate. Simplificarea taxelor și predictibilitatea normelor nu sunt opționale – sunt condiții esențiale pentru dezvoltare și pentru reducerea sărăciei.
Fără o abordare strategică, România riscă să rămână într-un cerc vicios: oameni cu venituri mici, oportunități limitate, inegalitate structurală. Combaterea sărăciei severe nu este doar o obligație socială, ci o condiție pentru stabilitatea economică și pentru viitorul țării.
Până când guvernul nu va înțelege că sărăcia nu este inevitabilă, ci rezultatul lipsei de politici coerente, România va rămâne lider în clasamentele rușinoase, iar cetățenii vor continua să trăiască cu teama zilei de mâine.
Dragoş Ionică
