România se află, paradoxal, într-unul dintre cele mai favorabile momente geopolitice ale sale și, totodată, într-unul dintre cele mai confuze din punct de vedere strategic. Poziția la Marea Neagră, vecinătatea conflictului din Ucraina, apartenența la NATO și Uniunea Europeană, precum și rolul său în noile coridoare energetice și de transport o transformă într-un actor indispensabil pe harta regională. Și totuși, România pare să nu știe exact ce vrea să fie.
Inițiative precum Coridorul Vertical de energie și transport, care leagă Grecia, Bulgaria, România, Republica Moldova și Ucraina, sunt prezentate drept mutări geopolitice majore. România apare, pe bună dreptate, ca un nod-cheie: poartă de intrare pentru energie, rută strategică de transport, pivot între sudul și estul Europei. Doar că aceste proiecte nu sunt rodul unei strategii naționale coerente, ci rezultatul unor decizii asumate și coordonate de alții — de Uniunea Europeană, de Statele Unite, de alianțe regionale mai largi.
Aici se află marea problemă. România participă, dar rareori inițiază. Acceptă, dar nu conduce. Se aliniază, dar nu propune. De peste trei decenii, țara funcționează fără un proiect de țară stabil, predictibil, asumat transpartinic. Fiecare guvern schimbă prioritățile, fiecare ciclu electoral resetează direcția, iar strategiile rămân documente fără forță reală, abandonate odată cu schimbarea puterii.
Astfel, România devine un teritoriu strategic valoros, dar nu un stat strategic matur. Infrastructura se dezvoltă fragmentat, politicile energetice sunt reactive, iar marile investiții sunt justificate mai degrabă prin nevoile altora decât printr-o viziune proprie. Suntem importanți ca spațiu, ca poziție, ca resursă — nu ca idee.
Întrebarea „Noi mai contăm?” merită pusă cu onestitate. Da, România contează pe harta marilor puteri și a marilor fluxuri economice. Contează ca element de stabilitate, ca rută sigură, ca aliat. Dar a conta cu adevărat înseamnă mai mult decât a fi folosit într-un plan extern. Înseamnă să ai capacitatea de a spune unde vrei să ajungi, ce îți construiești și ce refuzi.
Fără o strategie de țară clară — economică, energetică, industrială și geopolitică — România riscă să rămână ceea ce este deja: o piesă importantă pe tabla de joc a altora, dar un jucător care nu își mută singur piesele. Iar într-o lume tot mai dură și mai competitivă, lipsa unei direcții proprii nu este doar o slăbiciune. Este un risc.
Dragoș Ionică
