Romsilva limitează bonusul de pensionare la un salariu

199

Angajații Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva nu vor mai primi, la pensionare, bonusul generos de până la zece salarii prevăzut în vechiul Contract Colectiv de Muncă. Conform unui nou act adițional, valabil de la 1 octombrie, prima de pensionare va fi plafonată la un singur salariu.
„Sute de milioane de lei au fost cheltuite pentru bonusurile de pensionare în ultimii ani de zile la Romsilva. Bani obţinuţi din tăieri de păduri. Modificarea contractului colectiv de muncă marchează o schimbare necesară, limitând aceste bonusuri la un singur salariu. Ne-am dorit un sistem mai echitabil, în care beneficiile să fie direcţionate către pădurarii care muncesc zi de zi în teren, nu către funcţii de birou sau către cei cu venituri mari. Au fost reduse bonusurile excesive şi am păstrat sprijinul acolo unde este cu adevărat nevoie – la angajaţii cu venituri mici şi la familiile lor”, a declarat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu.
Totodată, actul adiţional schimbă modul de acordare a lemnului de foc pentru angajaţi. Dacă până acum acest drept era garantat tuturor, indiferent de salariu, începând cu luna octombrie, lemnul va fi acordat prioritar angajaților cu venituri sub salariul mediu brut pe economie.
Cei cu salarii peste acest prag vor beneficia de cantități mai mici, comparativ cu ce primeau anterior. Măsura urmărește redistribuirea resurselor în favoarea angajaților cu venituri mai mici.
Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează aproximativ 4,2 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului sau aflate în alte forme de proprietate, pe baze contractuale.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.